VIDEO / Crăciun pe vechi cu slujbă în stil nou la Chișinău

Mai mulți preoți au ținut, astăzi, o slujbă chiar în centrul Chișinăului fiind însoțiți de mașini de poliție, dar și de zeci de enoriași. Adulți și copii au mărșăluit pe bulevardul Ștefan cel Mare sărbătorind Crăciunul pe stil vechi. Slujba, oficiată de slujitorii bisericii a răsunat din boxele amplasate în remorca unui automobil. Imaginile au fost surprinse de un locuitor al Capitalei.

Pentru alți moldoveni, această zi a fost un prilej de a mai sărbători o dată Crăciunul și de a profita de zilele libere oferite de autorități.

Pe 7 ianuarie sărbătoresc Crăciunul creștinii ortodocși de rit vechi. Calendarul iulian sau cel pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924, nu și Biserica Ortodoxă din Moldova. Astfel, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldovei prăznuiește astăzi Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos la fel ca Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și mănăstirile de pe Muntele Athos.