Vicepreşedintele Senatului Cehiei: Suntem gata să promovăm proiectele de care are nevoie R. Moldova

Cehia este gata să sprijine Republica Moldova pe parcursul său european şi să o ajute să evite greşelile pe care le-a comis, dar este dispusă să implementeze mai multe proiecte de care are nevoie Republica Moldova, a declarat Vicepreședintele Senatului Cehiei, Premysl Sobotka, în urma unei întrevederi cu vicepreşedintele legislativului de la Chişinău Andrian Candu.

”În delegaţia noastră sunt doi membri ai comisiei pentru economie, agricultură şi transporturi şi exact acestea sunt temele pe care se vor desfăşura discuţiile principale care mai apoi pot fi transmise la nivelul executivului şi ar putea fi elavorate proiectele de care ar avea nevoie Republica Moldova să fie sprijinite”, a declarat Premysl Sobotka.

El a arătat şi susţinerea pe care ţara sa este gata să o acorde parcursului european al Republicii Moldova. ”Noi, în timpul negocierilor de asociere am făcut unele greşeli şi am venit la Dvs ca să atragem atenţia ca Republica Moldova să nu facă aceleaşi greşeli. Dorinţa noastră este să vă sprijinim pe acest drum”, a declarat oficialul ceh.

Potrivit acestuia, colaborarea între RM şi Republica Cehă este foarte intensivă în domeniul politic şi au loc schimb de vizite la cel mai înalt nivel.

Şi Andrian Candu a arătat că relaţiile moldo-cehe au fost întotdeauna bune, iar cele economice în continuă ascensiune. Republica Moldova are nevoie de experienţa Cehiei, potrivit lui Andrian Candu. ”Republica Cehă a fost permanent alături de RM, permanent am simţit suportul Republicii Cehe – politic şi economic şi acum, având în vedere că trecem printr-o nouă etapă în dezvoltarea ţării, plină, pe alocuri de noi provocări, este foarte important suportul unei ţări care a avut şi are experienţă, care a trecut prin procesul de asociere şi iată de ce pe dimensiunea parlamentară şi din punct de vedere politic este importantă pentru experienţa noastră să nu facem greşelile pe care le-au făcut ei”, a declarat Andrian Candu.

El a arătat că vizita oficialului ceh s-ar putea finaliza cu un acord de cooperare între cele două legislative. ”Pe dimensiune parlamentară vor exista discuţii, urmează să agreem şi o colaborare pe dimensiunea comisiilor economie buget şi finaţe şi politica externă şi sperăm că parlamentul Cehiei să ne acorde suportul necesar la implementarea aquisului comunitar şi vom discuta şi creşterea cooperării economice, care marchează deja unele elemente importante”, a declarat Andrian Candu.

Premysl Sobotka va avea şi marţi un şir de întrevederi la Chişinău, inclusivn cu şeful legislativului Igor Corman şi cu preşedintele Nicolae Timofti.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.