Vicepreședintele PDM: „Noi am cadonat Chișinăul blocului ACUM. Și am făcut acest lucru intenționat”

Vicepreședintele PDM Vladimir Cebotari susține că democrații i-au „cadonat” Chișinăul blocului ACUM. Și au făcut acest lucru intenționat. Aceasta pentru a diminua victoria candidaților socialiști în capitală.

Afirmația a fost făcută joi seara la TVR Moldova.

„Noi am cadonat Chișinăul blocului ACUM. Și am făcut acest lucru intenționat. Pentru că se știe foarte bine situația în Chișinău. Se știe situația candidaților PSRM în capitală. Ridicați rezultatele alegerilor prezidențiale sau ale celor parlamentare din 2014 și o să vedeți că majoritatea circumscripțiilor trebuiau câștigate de socialiști”, a menționat Vladimir Cebotari.

Potrivit lui, PDM a intrat în această competiție pentru a scădea șansele PSRM și, în același timp, pentru a spori șansele blocului ACUM de a lua un număr mai mare de deputați.

„Candidații blocului ACUM pe segmentul lor nu au avut o concurență adevărată, pentru că concurenții PSRM și cei ai PDM, de fapt, au luptat pentru unul și același alegător  – cel de stânga, cel cu viziune sociale. Și, evident, că acest lucru a tras în jos socialiștii”, a spus el.

Potrivit lui Cebotari, PDM a știut din start că nu va lua un număr de voturi suficient pentru a câștiga în Chișinău.

În același timp, el a spus că scorul câștigat de PDM în Chișinău este unul mai mare decât cel obișnuit, tradițional.

„Iar dacă vă uitați pe țară în general, o să observați că, datorită calității candidaților, am luat un rezultat foarte bun pe circumscripții. Este tabloul pe care noi ne aranjează și este ceea ce noi am așteptat”, a adăugat el.

Pe de altă parte, colegul de studiou al democratului, Octavian Țîcu, care a candidat din partea blocului ACUM în circumscripția nr.16, Ungheni, s-a arătat amuzat de cele auzite.

Octavian Țîcu a menționat ironic că prima dată vede când cineva se  angajează într-un meci și vrea să-i dea câștigul adversarului.

„Mai ales luând în considerare încrâncenarea care a fost în Chișinău, atacurile asupra candidaților ACUM din Chișinău, acum PDM găsește o scuză pentru înfrângerea pe care o are prin faptul că nu a vrut să câștige în Chișinău”, a adăugat Octavian Țîcu.

Potrivit lui, acest lucru e ridicol. „Să fim de acord că Chișinăul este fața campaniei electorale și victoria PDM în circumscripții se datorează faptului că a dispus de aceasta hoardă de primari, servili regimului PDM”, a mai spus el.

De notat că la alegerile parlamentare din 24 februarie, în cele 11 circumscripţii uninominale din Chişinău au câştigat reprezentanţii Blocului electoral ACUM şi PSRM. Astfel Blocul ACUM a câştigat în şase circumscripţii, iar reprezentanţii PSRM în cinci.

În municipiul Chişinău au participat 322.053 de alegători, ceea ce reprezintă 49.71% din numărul total de persoane cu drept de vot din capitală.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.