Viceministrul Lilian Darii la Moscova: Este necesară retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova

O nouă rundă de consultări politice moldo-ruse la nivel de viceminiştri ai afacerilor externe a avut loc luni, 28 noiembrie, la Moscova  Delegaţia moldovenească a fost condusă de viceministrul afacerilor externe și integrării europene Lilian Darii, iar cea rusă de către secretarul de stat  – viceministrul afacerilor externe Grigori Karasin.

Potrivit unui comunicat al Diplomaţiei de la Chişinău, cei doi oficiali au făcut un schimb larg de opinii pe marginea procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

Ei au salutat reluarea recentă, după o pauză de doi ani, a negocierilor în formatul „5+2” şi au reiterat interesul comun în asigurarea unei dinamici pozitive în promovarea acestui proces, inclusiv în cadrul dialogului direct dintre Chişinău şi Tiraspol şi a grupurilor de lucru pentru realizarea măsurilor de întărire a încrederii.

Viceministrul Darii a reiterat poziţia autorităţilor moldoveneşti privind necesitatea retragerii trupelor ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi oportunitatea transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii de pe Nistru într-o misiune civilă cu mandat internaţional.

De asemenea, în cadrul consultărilor a fost examinat un spectru larg de chestiuni actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-ruse, în particular, promovarea dialogului politic, perspectivele cooperării în domeniul comercial-economic, interacţiunea în sfera cultural-umanitară, consolidarea cadrului juridic al colaborării dintre cele două state.

Părţile au menţionat importanţa dezvoltării în continuare a dialogului politic la diferite niveluri în vederea depăşirii dificultăţilor şi problemelor care mai persistă în relaţiile bilaterale moldo-ruse şi asigurării dinamicii pozitive în dezvoltarea cooperării reciproc avantajoase în domeniile de interes comun.

În acest context, interlocutorii au salutat reluarea activităţii Comisiei interguvernamentale modo-ruse pentru cooperare economică, următoarea şedinţă a căreia se va desfăşura la Moscova, la 29 noiembrie curent.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.