Vama va construi trei terminale vamale moderne în Chișinău, Bălți și Cahul

Serviciul Vamal demarează unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură. Este vorba despre construcția a trei terminale vamale care vor fi construite în orașele Chișinău, Bălți și Cahul și vor corespunde tuturor rigorilor internaționale în domeniul administrării vamale.

Anunțul privind concursurile de contractare a serviciilor de construcție a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial.

Birourile vamale au elaborat Caietele de sarcini, care urmează a fi puse la dispoziția potențialilor investitori.

Subiectul a fost discutat și cu șefii celor trei birouri vamale, în cadrul unei ședințe prezidate de către Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie. În cadrul discuțiilor, șeful Vămii le-a cerut acestora să asiste și să monitorizeze procedurile prevăzute de legislația în vigoare.

Conform cerințelor din caietele de sarcini, terminalul din Chișinău se va întinde pe o suprafață de cca 30 ha, cel de la Bălți va ocupa un teritoriu de cca 5 ha, iar pentru cel de la Cahul au fost solicitate aproximativ 3 ha.

Acestea ar urma să dispună de antrepozite vamale, depozite provizorii, spații frigorifice, platforme pentru procesarea trimiterilor poștale, spații pentru depozitarea mărfurilor, containere, rampe pentru controlul vamal al camioanelor și camionetelor, echipamente de scanare, parcare și alte elemente de infrastructură.

Necesitatea dezvoltării infrastructurii vamale este determinată de sporirea semnificativă a schimburilor comerciale, în condițiile în care, terminalele actuale au fost adaptate după niște construcții din perioada anilor ’80 ai secolului trecut, infrastructura și dotările cărora nu mai corespund cerințelor din prezent.

Pe lângă comoditatea și facilitățile de care vor beneficia agenții economici, transportatorii și brokerii vamali, funcționarea noilor terminale va permite și decongestionarea traficului de la frontieră.

Totodată, prezența tuturor elementelor de infrastructură și a dotărilor enumerate mai sus va asigura efectuarea unui control vamal calitativ și o monitorizare mai bună a tuturor operațiunilor desfășurate.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.