Valeriu Munteanu dezvăluie când a fost în sediul GBC

Fostul vicepreședinte al Partidului Liberal Valeriu Munteanu a recunoscut că a vizitat clădirea GBC de pe bulevardul Cantemir, care a aparținut liderului PDM Vlad Plahotniuc, în anul 2011, la invitația lui Andrian Candu, care pe atunci era „deputat de rând” și care avea birou în această clădire.

Potrivit lui, cazul a avut loc în 2011 ( n.r. perioada AIE-2), când el împreună cu colegii din Parlament Andrian Candu și Veaceaslav Ioniță au participat la emisiunile de la mai multe posturi de televiziune, iar în pauza dintre acestea Andrian Candu i-a invitat la un ceai în biroul său.

Munteanu a precizat că era o oră târzie și atunci nu a văzut pe nimeni în biroul lui Candu.

„În anul 2011, probabil, eram eu deputat de rând, era Candu deputat de rând și Ioniță deputat de rând. Și am făcut noi nu știu ce o bortă în cer și umblam pe la toate televiziunile ca s-o promovăm. Și de la o televiziune către alta, domnul Candu spune: haideți la mine, la birou, să bem un ceai. Era noaptea. Nu am văzut pe nimeni acolo”, a relatat Valeriu Munteanu la postul TV8.

Valeriu Munteanu, care a anunțat săptămâna curentă că părăsește PL, a precizat că acesta a fost singurul caz când a vizitat clădirea de pe bulevardul Cantemir, subliniind totodată că „nu a avut niciodată contacte personale cu Vlad Plahotniuc”.

„Ce putea Vlad Plahotniuc să împartă cu mine? El, ce nu știa cine lua decizii la PL? Haideți să fim serioși”, a spus fostul fruntaș liberal,  precizând că anume Mihai Ghimpu era conducătorul PL „așa cum este și acum”.

În acest context, el a spus că îl crede pe Dorin Chirtoacă atunci când acela spune că nu s-a întâlnit niciodată cu liderul PDM. „Vlad Plahotniuc știe cine hotăra întrebările de la PL. De ce trebuie să te duci la Munteanu sau Chirtoacă?”, a adăugat el.

Valeriu Munteanu a făcut aceste declarații în contextul în care liderul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă a menționat, după decizia lui Munteanu de a părăsi formațiunea, că fostul său coleg de partid are „experiența vizitelor făcute, de unul singur, în clădirea de pe str. Cantemir”.

„Eu nu am niciun fel de experiență de colaborare și nu m-am văzut niciodată cu V. Plahotniuc, nici nu o voi face, la fel cum niciodată nu am fost la GBC, spre deosebire de V. Munteanu care are experiența vizitelor făcute, de unul singur, în clădirea neagră de pe str. Cantemir”, a declarat Dorin Chirtoacă pe Facebook.

Reamintim că acum două zile Valeriu Munteanu a anunțat într-o conferință de presă că a decis să se retragă din Partidul Liberal, pe motiv că formațiunea nu dorește să meargă la alegerile parlamentare în blocul opoziției unite ACUM.

Decizia lui Munteanu a fost criticată de PL care a declarat că un refuz al PL de a participa sau nu, cu blocul ACUM, nu poate exista atât timp cât un asemenea subiect nici nu a figurat pe ordinea de zi a Consiliului Republican al PL din 25 noiembrie.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.