Vadim Ceban, oficial numit în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie SA „Moldovagaz”

PE SCURT

Consiliul de Observatori al SA „Moldovagaz” a aprobat o hotărâre privind desemnarea lui Vadim Ceban a funcției de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”. Vadim Ceban a preluat funcţia de astăzi.

Vadim Ceban a dat asigurări că va întreprinde eforturi pentru a asigura adoptarea de către acționarii majoritari „a soluțiilor coordonate, aferent problemelor-cheie în activitatea întreprinderii”. El a subliniat că principala problemă, care necesită soluţionare neîntârziată este asigurarea neîntreruptă a livrărilor de gaze naturale către consumatorii republicii.

PE LUNG

Potrivit unui comunicat al SA „Moldovagaz”, până la numire, din 2005 până în 2019, Vadim Ceban a deținut mai multe funcții de conducere în structurile de stat, precum și în companii private:

– 2005-2006 – director adjunct al Direcției generale politici structurale, stimularea investițiilor și administrarea patrimoniului public din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului al Republicii Moldova;

– 2006-2009 – director al Direcției generale politici structurale și investiții din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului al Republicii Moldova;

– 2009-2010 – Director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova;

– 2010-2013 – șef al Direcției generale securitate energetică și eficiență energetică din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova;

– 2014-2015 – Director general al Societății pe acțiuni “Cariera Micăuţi»;

– 2015-2019 – prim-vicepreședinte al Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia.

În perioada anilor 2008-2009 și 2010-2014, desfășurându-și activitatea în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, Vadim Ceban a fost reprezentantul statului și membrul Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”; cunoaşte specificul complexului de gaze din Republica Moldova, principiile de activitate a SA „Moldovagaz” și întreprinderilor afiliate.

În anul 2015 a participat în calitate de expert la elaborarea conceptului de reformare a întreprinderilor de distribuție gaze ale SA „Moldovagaz”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.