PE SCURT
Unsprezece deputați din fostul Parlament au achitat amenzi pentru că nu au depus la timp declarația de avere și interese personale pentru anul 2018.
În total, după ce au verificat declarațiile de avere și interese personale pentru anul 2018 a deputaților din legislatura a IX, inspectorii de integritate au inițiat 15 cauze contravenționale și 19 controale ale averilor.
PE LUNG
ANI a precizat că în prezent sunt în procedură de examinare alte patru cauze contravenționale. Valoarea totală a amenzilor aplicate de instanța de judecată până la moment este de 28 000 lei.
Totodată, potrivit legii, în cazul nedepunerii sau depunerii tardive a declarației, inspectorul de integritate inițiază controlul averii și al intereselor personale.
În consecință, atât nedepunerea în termen, cât și verificarea prealabilă a celor 101 declarații de avere și interese personale pentru 2018 a generat declanșarea a 19 controale ale averilor foștilor și actualilor deputați.
ANI precizează că există diferențe între controlul declarației și controlul averii. Controlul declarațiilor de avere și interese personale constă în verificarea depunerii în termen a declarațiilor de către subiecții declarării, precum și verificarea respectării cerințelor de formă a declarațiilor de avere și interese personale.
Asta în timp ce, în procesul de control al averii și al intereselor personale, inspectorul de integritate verifică datele şi informaţiile privind averea existentă a persoanei supuse controlului, precum şi modificările patrimoniale intervenite pe durata exercitării mandatelor, a funcțiilor publice sau de demnitate publică.