Uniunea Europeană nu recunoaşte „scrutinul” de la Tiraspol

Uniunea Europeană (UE) nu recunoaşte aşa-numitele alegeri prezidenţiale, organizate duminică în Transnistria, a declarat luni Comisarul European pentru relaţiile externe şi politica europeană de vecinătate Benita Ferrero-Waldner ."După cum se ştie, Uniunea Europeană nu recunoaşte independenţa Transnistriei. N-am recunoscut nici acest scrutin sau rezultatele lui", – a spus Comisarul European. Totodată, ea s-a pronunţat pentru susţinerea negocierilor cu privire la reglementarea conflictului transnistrean în formatul 5+2. UE n-a recunoscut, de asemenea, referendumul de independenţă, desfăşurat în Transnistria.
Câştigător al alegerilor de duminică a devenit actualul şef al autoproclamatei republici Igor Smirnov, pentru care şi-au dat votul 82,4 la sută din alegătorii-participanţi la scrutin. Potrivit informaţiei Comisiei Electorale Centrale a nerecunoscutei republici, prezenţa la urne a constituit 66,1 procente – la alegeri au participat 257 mii de persoane. // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.