Uniunea Europeană îşi schimbă poziţia faţă de Lukaşenko

Convins de ineficienţa măsurilor de izolare a regimului lui Lukaşenko, UE a pregătit proiectul unei noi strategii faţă de Belarus, constând în disponibilitatea de a-şi deschide piaţa pentru mărfurile din această ţară, a mări numărul burselor pentru studenţi şi a acorda sprijin financiar întreprinderilor belaruse.

În schimb, autorităţile de la Minsk vor trebui să îndeplinească unele condiţii, printre care eliberarea deţinuţilor politici, încetarea represiunilor faţă de opoziţie şi desfăşurarea unor alegeri libere. Ideea ar putea avea şanse de izbândă, dacă se ia în considerare declaraţia recentă a preşedintelui Lukaşenko, care s-a arătat dispus să vină în întâmpinarea oricăror semnale de colaborare din partea UE, prevenind însă că nu va permite "atacuri necivilizate" la adresa ţării sale.

În opinia analiştilor, ideea iniţierii unui dialog cu autorităţile de la Minsk a apărut în urma recentei tensionări a raporturilor dintre Minsk şi Moscova, generată îndeosebi de cererea de majorare a preţului la exportul de gaze în Belarus. // Flux

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.