Un tânăr din Cahul, încătușat de polițiști. A furat 50 de ceasuri, pe care intenționa să le vândă peste hotare// VIDEO

Oamenii legii din capitală au reținut un tânăr de 23 de ani, originar din raionul Cahul, fiind bănuit de furt în proporții deosebit de mari. Furtul a avut loc pe 14 august, când suspectul a pătruns într-un centru comercial amplasat pe bd. Ştefan cel Mare, de unde a sustras 50 de ceasuri de model „Casio”.

Acesta a deteriorat lacătul unei uși laterale și a pătruns în centru. Valoarea prejudiciului se cifrează la 78 mii lei.

În urma acțiunilor de investigații și urmărire penală, suspectul a fost reținut şi escortat la inspectoratul sectorului Centru pentru documentare și stabilirea circumstanțelor.

În cadrul audierilor bănuitul și-a recunoscut vinovăția. El le-a comunicat polițiștilor că intenţiona să părăsească teritoriul Republicii Moldova și să vândă ceasurile sustrase peste hotare.

Suspectul anterior a fost judecat pentru furt și jafuri.

Actualmente acesta este arestat pe un termen de 30 zile fiind cercetat penal pentru furt, infracţiune pentru care legislaţia penală prevede pedeapsa cu închisoare pentru un termen de la 2 la 6 ani.