Un ochi la slănină, altul la faină! Cel puțin șapte deputați găgăuzi dețin cetățenia UE

Îndeamnă populația să privească spre Est, în timp ce beneficiază de avantajele cetățeniei UE. Potrivit publicației Ziarul Național, cel puțin șapte dintre deputații din Adunarea Populară a Autonomiei Găgăuze posedă, pe lângă cetățenia moldovenească, cetățenia României sau a Bulgariei.

Potrivit sursei, unul dintre aceștia este chiar președintele Adunării Parlamentare din Gagauz-Yeri, Dmitri Constantinov, care deține și cetățenia Bulgariei. La fel ca el, și legislatorii Feodor Gagauz, Pantelei Grossu și Ilia Uzun dețin, pe lângă cetățenia moldovenească, și pe cea bulgară.

Trei deputați găgăuzi sunt și cetățeni ai României. E vorba de Victor Petrioglu, Roman Tiutin și Ivan Caradja.

Solicitat de Ziarul Național, deputatul comunist din Găgăuzia Roman Tiutin a confirmat faptul că este cetățean al României și i-a rugat pe reporteri să vorbească în limba rusă pentru că nu înțelege româna.

Deputatul spune că a obținut pașaportul românesc în anul 1998. „Eram studenți săraci și ne-au plătit câte 100 de dolari ca să ne facă cetățenie română”, spune acesta. Întrebat de ce nu renunță la cetățeniile statelor UE – Bulgaria și România –, în condițiile în care nu-și dorește un viitor european pentru R. Moldova, comunistul a avut următorul răspuns: „Dacă eu conduc un „Mercedes”, nu înseamnă că sunt fascist. Așa e situația în lume”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.