Un grup de deputați ACUM solicită publicarea raportului Kroll-2: „Noi am demonstrat că știm să cerem și să obținem”

PE SCURT

Un grup de deputați ai Blocului ACUM solicită publicarea raportului KROLL-2. O adresare în acest sens a fost transmisă astăzi Băncii Naționale a Moldovei.

În solicitare, deputații cer contractul semnat între BNM și compania Kroll și Steptoe&Johnson și conținutul deplin și detaliat al raportului Kroll-2.

Adresarea a fost publicată pe Facebook de deputatul ACUM Dumitru Alaiba.

PE LUNG

Astfel, Dumitru Alaiba a menționat că publicarea raportului Kroll-2 trebuie să fie și în interesul politicienilor de la guvernare.

„Domnilor Plahotniuc, Candu, Filip, vreți să demonstrați că numele voastre nu figurează în raportul Kroll-2? Publicați raportul. Până nu-l publicați, o să avem prezumția că figurați și anume acesta este motivul nepublicării”, a spus parlamentarul.

Potrivit lui, suntem în al cincilea an de la furtul miliardului, iar autoritățile actuale au demonstrat prin fapte că nu doresc o investigare veritabilă a crimelor financiare, să-i pedepsească pe cei vinovați, în schimb, „mint, sabotează, dezinformează, manipulează, denaturează, ascund informația”.

„Noi am demonstrat nu o singură dată că știm să cerem și să obținem. O să obținem și Raportul Kroll-2.Minimul pe care îl putem face este să asigurăm o informare adecvată a oamenilor la acest subiect. Asta ar face o guvernare sinceră”, a mai spus Alaiba.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.