Connect with us

Economie

Un Grand Gold, 26 medalii de aur, 7 de argint. Vinul Moldovei a câștigat noi distincții la concursul „Galicja Vitis” din Polonia

Publicat

pe

PE SCURT

Vinul Moldovei continuă să fie o prezență remarcabilă și să înregistreze noi succese la competițiile internaționale de profil. Vinificatoriir moldoveni reuniți sub brandul vinicol de țară „Wine of Moldova”, au fost apreciați cu alte 34 de medalii – un Grand Gold, 26 aur, 7 argint, la Concursul Internațional „Galicja Vitis”, care s-a desfășurat între 15 și 16 mai, în Polonia.

La concurs, Republica Moldova a fost reprezentată de 29 de vinificatori care au participat cu 103 probe de vinuri.

PE LUNG

Cele peste 100 de probe participante la concurs au fost analizate de un juriu alcătuit din oenologi și somelieri cu experiență, punctajul maxim fiind de 100 de puncte, după scara acceptată de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV).

Astfel, vinurile moldovenești au concurat la 8 categorii de bază (vinuri albe, roz, roșii, spumante și semi-spumante, vinuri albe din struguri roșii, vinuri albe realizate după tehnologii speciale, vinuri natural dulci și vinuri licoroase), acumulând câte 92 de puncte pentru medalia Grand Gold, 86 de puncte pentru medalia de Aur și 82 de puncte pentru medalia de Argint.

Negru de Purcari a câștigat distincția Grand Gold (93,67 puncte), fiind declarat și marele învingător al concursului.

Gheorghe Arpentin, director al Oficiului Național al Viei și Vinului a menționat că щrice distincție câștigată de Vinul Moldovei este o reconfirmare a faptului că eforturile depuse de vinficatorii moldoveni nu au fost în zadar.

„Ne bucurăm și mai mult că pentru al treilea an consecutiv, produsul mândriei noastre naționale a câștigat medalii la cel mai reprezentantativ concurs de la piața Poloniei – unul dintre cei mai mari importatori de vinuri moldovenești îmbuteliate. Aceste succese ne oferă siguranța că vom putea convinge și mai ușor consumatorii polonezi că Vinul Moldovei merită să stea pe același raft cu vinurile provenite din diferite regiuni vitivinicole consacrate”.

La începutul lunii mai, Vinul Moldovei s-a remarcat și la Concours Mondial de Bruxelles – un eveniment cheie pentru lumea vinului. Țara noastră a câștigat 36 de medalii, dintre care 1 Grand Gold, 10 de Aur și 25 de Argint, după ce în concurs au fost înscrise 143 de mostre de vinuri provenite de la 30 de vinificatori.

Astfel, vinul „Taraboste Roșu” de la Chateau Vartely a câștigat medalia Grand Gold. La cea de-a 26-a ediție a Concours Mondial de Bruxelles au fost înscrise peste 9000 de vinuri provenite din 46 de țări din întreaga lume, care au fost apreciate de 350 de jurați proveniți din 50 de state. Iar somerlierul Mihai Druță, reprezentant al Moldovei a fost desemnat printre primii cei mai buni cinci jurați ai concursului.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Economie

Deputat: Se vor desecretiza contractele de privatizare, achiziții publice, dar și rapoartele unor entități internaționale de genul Kroll

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Un grup de deputați ACUM a înregistrat astăzi în Parlament proiectul unei legi privind declararea unor informaţii de acces public. Conform acestuia, se vor declara informaţie de acces public orice informaţie ce vizează privatizarea patrimoniului public și  achiziţiile publice. De asemenea,  prioectul exclude confidențialitatea urmăririi penale în cazurile care se referă la sustragerea bunurilor publice.

PE LUNG

Potrivit deputatului Sergiu Litvinenco, astfel datorită acestei legi se vor desecretiza rapoartelele unor entități internaționale de genul Kroll 1 sau Kroll 2.

Astfel, proiectul prevede  că se vor declara informaţie de acces public orice informaţie ce vizează privatizarea patrimoniului public, precum şi transmiterea acestuia în concesiune, administrare fiduciară, transmiterea întreprinderilor de stat în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale efectuate în perioada 25 septembrie 2009 – 14 iunie 2019.

De asemenea, vor fi informaţii de acces public și cele ce vizează achiziţiile publice efectuate în perioada de referinţă, cu excepția informaţiilor din domeniul militar, relațiilor externe, parțial din domeniul economic, securitatea statului şi asigurare a ordinii de drept.

De asemenea, proiectul prevede că confidențialitatea urmăririi penale nu se răsfrânge asupra oricăror acte întocmite de autorităţile naţionale sau străine și care se referă la sustragerea bunurilor publice, gestiunea defectuoasă sau frauduloasă a băncii,  precum şi la sustragerea ajutorului de stat şi/sau mijloacelor din fonduri externe.

„Cu alte cuvinte, odată cu aprobarea acestei legi, se vor desecretiza toate contractele de privatizare, de concesionare, toate contractile de achiziții publice, dar și rapoarte ale unor entități internaționale de genul Kroll 1 sau Kroll 2”, a declarat deputatul ACUM Sergiu Litvinenco.

Potrivit lui, nu există nici un argument serios pentru a ține în continuare la categoria secret de stat documente care țin nemijlocit de bani publici, banii cetățenilor, cum ar fi privatizarea bunurilor statului sau achizițiile publice.

„Dacă până acum totul era secretizat, apoi doar pentru a se ascunde de ochii oamenilor furturile de bani publici”, a mai spus deputatul.

Citește mai departe

Economie

Fostul ministru Veaceslav Negruță, audiat la comisia parlamentară privind furtul miliardului. Urmează Veaceslav Ioniță și Valeriu Lazăr

Publicat

pe

De către

PE SCURT

Fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruță a fost audiat astăzi la comisia parlamentară de anchetă privind furtul miliardului. Președintele comisiei, deputatul Alexandr Slusari a declarat că deputații au obținut o informație foarte importantă, consistentă, însoțită de documente pe suport de hârtie.

„Suntem foarte mulțumiți de audierile de astăzi. Multe detalii le-am aflat, în mare parte informația primită de la Veaceslav Negruță a confirmat ipoteza comisiei noastre”, a spus Alexandru Slusari.

PE LUNG

Președintele comisiei a lansat invitație oficială pentru audieri pentru fostul președintele al Comisiei parlamentare economie, buget și finanațe Veaceslav Ioniță, și fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr. Audierile vor avea loc joi, 27 iunie, ora 16:00.

Slusari a declarat că săptămâna viitoare vor fi audiate mai multe persoane.

„Ne mișcăm foarte bine. În urma audierilor de astăzi au mai fost înaintate trei demersuri, două în adresa Băncii Naționale și una la Secretariatul Parlamentului. Avem nevoie de copiile contractelor cu compania Kroll, precum și lista șefilor departamentelor de la BNM în perioada 2013-2014. De asemenea, avem nevoie de stenograma comisiei pentru buget și finanțe din aprilie 2013, când s-a luat decizia de blocare a capitalizării Băncii de Economieii”, a spus Slusari.

Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și investigării fraudei bancare a fost constituită la una din primele ședințe ale Parlamentului. Scopul principal al acestei comisii este elucidarea tuturor acțiunilor sau inacțiunilor instituțiilor statului, începând cu anul 2010 și până în prezent.

„Vrem să elucidăm situația cap-coadă”, a menționat atunci Slusari.

Citește mai departe

Economie

28 de beneficiari ai Programului „PARE 1+1” au semnat contracte de finanțare nerambursabilă

Publicat

pe

De către

PE SCURT

În 17 raioane ale țării vor activa 28 de întreprinderi nou create prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Antreprenorii lucrători-migranți sau rude de gradul I ai acestora vor primi până la 250 mii lei finanțare nerambursabilă din bugetul de stat și din partea Uniunii Europene în baza algoritmului „1+1”, astfel fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu în formă de grant.

PE LUNG

Titularii afacerilor au semnat contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 6,73 milioane de lei.

Activitatea antreprenorială a celor 28 de companii indică faptul că vor genera investiții cumulative în economie de circa 17 milioane de lei și vor asigura 69 de locuri de muncă.

Din numărul total de beneficiari de finanțare nerambursabilă, 20 activează în agricultură, alte 6 afaceri se vor desfășura în domeniul prestării serviciilor și 2 în industrie. Totodată, 9 afaceri sunt inițiate sau administrate de femei, iar 7 vor fi gestionate de tineri.

De la începutul acestui an, prin Programul „PARE 1+1” au fost aprobate 65 de proiecte investiționale.

În anul 2019 pentru implementarea Programului „PARE 1+1” sunt planificate 40 milioane de lei din bugetul de stat. Totodată, pentru perioada 1 iunie 2019 – 31 mai 2020 Uniunea Europeană, prin intermediul Programului „Suport pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale” a acordat adițional 15 milioane de lei pentru complimentarea Programului.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sport13 ore în urmă

Un luptător român de MMA, găsit fără suflare în camera de hotel din Chișinău înainte de un meci

PE SCURT Cosmin Dușa, unul dintre cei mai apreciați luptători MMA din România, a murit pe, 25 iunie, la Chișinău....

Politică14 ore în urmă

Rusia l-a acuzat pe Vlad Plahotniuc de trafic de droguri. Riscă detenție pe viață

PE SCURT Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei l-au pus sub acuzare pe fostul președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova...

Politică16 ore în urmă

Maia Sandu: Este extrem de grav că timp de aproape cinci ani Adriana Bețisor l-a lăsat pe Șor în libertate

PE SCURT Prem-ministra Maia Sandu a criticat astăzi acţiunile Procuraturii Anticorupţie în cazul lui Ilan Şor. Ea a opinat că...

Politică17 ore în urmă

Ultima oră! Judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore

PE SCURT Judecătorii Curții Constituționale au demisionat in corpore. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă. „...

Politică18 ore în urmă

Igor Dodon l-a invitat pe Klaus Iohannis în Republica Moldova

PE SCURT Președintele Igor Dodon l-a invitat din nou pe președintele României Klaus Iohannis să efectueze o vizită oficială în...

Politică18 ore în urmă

Pavel Filip către ambasadorul SUA Derek J. Hogan: PDM nu va nega orbește toate proiectele în Parlament

PE SCURT Președintele fracțiunii parlamentare a PDM, Pavel Filip, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul SUA la Chișinău, Derek...

Politică18 ore în urmă

Maia Sandu va efectua pe 2 iulie o vizită oficială la București, iar pe 4 iulie la Bruxelles

PE SCURT Prim-ministra Maia Sandu a anunțat că va efectua pe 2 iulie o vizită oficială la București, iar pe...

Advertisement

Electorala 2019

Alegeri3 săptămâni în urmă

Graba strică treaba? Filip anunță alegeri anticipate într-o zi de vineri

PE SCURT Astăzi, dis-de-dimineață, Pavel Filip a declarat că Curtea Constituțională l-a suspendat pe Igor Dodon din funcția de președinte,...

Alegeri3 săptămâni în urmă

Dodon nu dizolvă parlamentul, PDM îi cere demisia, alegeri parlamentare anticipate și prezidențiale la toamnă

PE SCURT Președintele Igor Dodon a declarat astăzi într-o conferință de presă că nu va dizolva parlamentul și va convoca...

Alegeri4 săptămâni în urmă

Activi, dar puțini. Ce spune un expert despre activismul tinerilor din Moldova

PE SCURT Tinerii sunt criticați, blamați, judecați și adesea, catalogați drept niște leneși care nu vor să participe la scrutinele...

Alegeri4 săptămâni în urmă

Pentru prima dată în istoria Parlamentului European: o studentă de 21 de ani a devenit deputată

PE SCURT 21 de ani, 3 luni și 3 zile – anume atâta avea studenta Kira Marie Peter-Hansen, când a...

Alegeri1 lună în urmă

Bulversați și obosiți. Cum privesc oamenii negocierile dintre deputați

Au trecut două luni de la alegerile parlamentare din februarie 2019, dar Moldova încă nu are un Parlament funcțional. Cele...

Alegeri2 luni în urmă

Irina Vlah, înregistrată în calitate de candidat independent la funcția de bașcan al Găgăuziei

PE SCURT Irina Vlah a fost înregistrată în calitate de candidat independent la alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei....

Alegeri2 luni în urmă

Candidații la funcția de bașcan vor susține testul la limba găgăuză. Prima își va testa cunoștințele Irina Vlah

PE SCURT Pentru a fi înscriși în cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, candidații vor trebui să susțină testul...

Advertisement

Opinii

iunie 2019
L Ma Mi J V S D
« mai    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com