Un fost comunist îl acuză pe Voronin că s-a îmbogățit cât a fost la putere

Fostul comunist Vadim Mișin aduce acuzații liderului PCRM, Vladimir Voronin. Acesta l-a învinuit pe Voronin că s-a îmbogățit în timpul cât s-a aflat la putere.

“Eu şi familia mea avem azi tot ceea ce am avut şi acum 20 de ani. Noi nu avem păduri şi vii, palate şi o mulţime de automobile. Nu e vorba de invidie, ci de constatarea faptelor”, a menționat acesta în cadrul unei scrisori deschise.

În același context, Mișin a spus că plecarea sa din PCRM nu a fost cauzată de Partid, dar de liderul acestuia, Vladimir Voronin.

“Nu trebuie să-i măsori pe toţi după măsura ta, în această viaţă nu se măsoară totul în bani. Nu am plecat din partid, am plecat de la Dvs. şi Dvs. ştiţi foarte bine de ce”, a adăugat liderul partidului “Renaştere-Возрождение”.

Menționăm că în vara anului 2012 Mișin, împreună cu Tatiana Botnariuc și Olef Babenco au părăsit PCRM. Ulterior, Vadim Mişin a constituit partidul “Renaştere-Возрождение”.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.