Connect with us

Turism

Un DJ a fost interzis la Electric Castle, după ce a adus pe scenă o manea a lui Adi Minune

Publicat

pe

PE SCURT

DJ-ul estonian Tommy Cash a adus, vineri seară, pe scena de la Electric Castle, maneaua “Aşa trec zilele mele”, a lui Adrian Minune, iar oficialii manifestării au anunţat ulterior că aceasta a fost ultima reprezentaţie a artistului în festival, transmite Mediafax.

PE LUNG

“Mulţumim, Tommy Cash! Pentru ultima ta reprezentaţie la Electric Castle”, se arată într-un mesaj publicat pe contul festivalului de pe reţeaua de socializare online Facebook.

S-a dus si electricul…

Geplaatst door Radu Geantă op Vrijdag 19 juli 2019

Acesta este al doilea festival dedicat muzicii electronice, de la începutul lunii iulie şi până în prezent, la care maneaua lui Adi Minune devine “vedetă”.

DJ-ul suedez Salvatore Ganacci a încântat publicul festivalului Neversea, de la malul Mării Negre, când a introdus în recitalul său o secvenţă dintr-o manea a lui Adrian Minune, “Aşa sunt zilele mele”. Luat prin surprindere, publicul a reacţionat prin urale, mulţi dintre cei prezenţi începând să cânte versurile melodiei.

Tomas Tammemets, cunoscut sub numele de scenă Tommy Cash, este un rapper şi artist conceptual estonian, foarte cunoscut mai ales pe scena dance din zona ţărilor baltice.

Cea de-a şaptea ediţie a Electric Castle a început miercuri, la castelul Banffy din Bonţida, iar capetele de afiş ale ediţiei din 2019 sunt Florence + The Machine, Limp Bizkit, Nils Frahm şi Thirty Seconds To Mars, printre alţii. Festivalul se va încheia duminică, a scris Mediafax

loading...

Citește mai departe
Advertisement
Advertisement

Ultimele știri

Cultură8 ore în urmă

ReStart Animest Chișinău. Fără apostrof și în altă locație

Festivalul Internațional de Animație Animest dă jos apostroful, schimbă locația și revine la Chișinău cu o selecție bogată de animație...

Cultură9 ore în urmă

Săli pline şi discuţii intense cu invitaţi, la a cincea ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău

Peste 3.000 de spectatori au luat parte la proiecţiile şi discuţiile intense cu invitaţii din cadrul celei de-a cincea ediţii...

Sănătate10 ore în urmă

„Noi suntem oameni, nu roboți”. Ce este burnoutul

PE SCURT „Pe lângă societate și tehnologie, trebuie să luăm în considerare că noi suntem oameni, nu roboți.”, Acesta este...

Auto10 ore în urmă

Impactul „seismic” al Brexitului asupra producerii de automobile în Europa

PE SCURT Industria auto europeană a avertizat asupra efectelor catastrofale ale unui Brexit fără acord, spunând că ar avea un...

CulturăO zi în urmă

Câteva lucruri pe care trebuie să le știi despre Chișinău

Astăzi, după cum știi, chișinăuienii sărbătoresc Hramul orașului. Primăria municipiului organizează tradițional diverse festivități cu această ocazie. Manifestări cu denumiri...

TehnologieO zi în urmă

Avertizare pentru deținătorii telefoanelor Android: Cele două aplicații care trebuie șterse imediat

PE SCURT Aplicațiile „Sun Pro Beauty Camera” și „Funny Sweet Beauty Camera”, care pot fi descărcate de pe Google Play...

Divertisment2 zile în urmă

Un continent pierdut a fost găsit sub Europa

PE SCURT Cercetătorii au descoperit un continent ascuns, dar nu este vorba despre Atlantida. L-au găsit în timp ce reconstruiau...

Advertisement

Politică

Politică3 săptămâni în urmă

Igor Dodon efectuează o vizita în SUA. Va rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU

PE SCURT Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, care va dura o săptămână...

Politică4 săptămâni în urmă

Alexandru Slusari a anunțat numele beneficiarilor furtului miliardului// VIDEO

PE SCURT Aolexandru Slusari, preşedintele Comisiei de anchetă privind frauda bancară, a anunțat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă...

Politică4 săptămâni în urmă

Comisia juridică a aprobat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Petru Jardan

PE SCURT Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Partidului ȘOR Petru Jardan. O solicitare...

Politică4 săptămâni în urmă

Mike Pence către Maia Sandu: „ SUA vor continua să fie un partener strategic pentru transformarea democratică a Moldovei”

PE SCURT Vicepreședintele SUA Mike Pence și-a exprimat susținerea deplină pentru Guvernul condus de Maia Sandu și pentru agenda reformelor...

Politică4 săptămâni în urmă

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ivanka Trump. A fost reconfirmat sprijinul american pentru Republica Moldova

PE SCURT Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ivanka Trump, consiliera președintelui SUA. În cadrul acesteia, oficiala de la...

Politică4 săptămâni în urmă

De ce a fost solicitată ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Vladimir Cebotari. Procuratura Generală vine cu precizări

PE SCURT Procurorul General interimar, Dumitru Robu, a solicitat astăzi în plenul Parlamentului ridicarea imunității deputaților Petru Jardan și Vladimir...

Politică4 săptămâni în urmă

Deputatul democrat Vladimir Cebotari a rămas fără imunitate parlamentară

PE SCURT Parlamentul a aprobat astăzi ridicarea imunității parlamentare a deputatului Vladimir Cebotari. Cererea a fost prezentată în plenul Legislativului...

Advertisement

Opinii

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
« sept.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031