Un deputat socialist critică dorința a peste 2 mln de oameni de a fi independenți

PE SCURT

Bogdan Țârdea, deputatul socialist, a criticat dorința din 23 august 1989 a peste 2 mln de oameni din Lituania și Estonia de a deveni independenți și de a se separa de Uniunea Sovietică.

Acesta a scris pe o rețea de socializare că dorința oamenilor de atunci i-a făcut să lucreze astăzi ca gunoieri, hamali și prostituate.

PE LUNG

„2 milioane de oameni s-au luat de mâini și au format un lanț viu cu o lungime de 600 km. Ei cereau independența de la URSS. După ce au primit această independență, acești 2 mln de oameni care erau pe atunci doctori, învățători sau ingineri, astăzi, majoritatea din ei sunt gunoieri, hamali și prostituate independente”, a scris deputatul socialist.

Această postare a trezit nemulțumirea unioniștilor, care au declarat că vor depune o plângere penală pe numele lui Țîrdea. „Este o declarație revoltătoare și care lezează onoarea și demnitatea a peste 2 milioane de oameni, cetățeni ai Uniunii Europene. În acest context, vom depune o plângere penală la Procuratura Generală pentru a fi atras la răspundere acest deputat nesimțit și vom sesiza ambasadele statelor vizate pentru a le aduce la cunoștință declarațiile unui oficial guvernamental din Republica Moldova”, susține Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA-ODIP”.

Amintim că, la 23 august 1989, aproximativ două milioane de oameni și-au dat mâinile formând un lanț uman lung de peste 600 km de-a lungul celor trei Țări Baltice – RSS Estonă, RSS Letonă și RSS Lituaniană, republici ale Uniunii Sovietice. Acest lanț baltic a fost numit și Lanțul Libertății. Protestul a fost gândit pentru a atrage atenția întregii lumi arătând dorința populară de independență în cele trei entități. El a ilustrat și solidaritatea între cele trei popoare. A fost descris ca o campanie de publicitate eficientă și ca o scenă emoționantă și impresionantă vizual. Evenimentul a dat ocazia activiștilor baltici să mediatizeze ocupația sovietică ilegală și să pună problema independenței Țărilor Baltice nu ca chestiune politică, ci ca problemă de morală. Autoritățile sovietice de la Moscova au răspuns cu retorică comunistă tipică, neluând nicio măsură constructivă care ar fi putut opri prăpastia ce se lărgea între Țările Baltice și Uniunea Sovietică. În șase luni de la protest, Lituania a devenit prima republică sovietică ce și-a declarat independența.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.