ULTIMA ORĂ: Noile hotărâri ale Curții Constituționale

PE SCURT

Cei șase magistrați ai Curții Constituționale au revizuit hotărârile pe care le-a luat în perioada 7-9 iunie și au anunțat că aceste hotărâri au fost anulate. Cu toate acestea, magistrații Curții spun că nu au greșit când au luat primele hotărâri, iar aceste revizuiri au venit pentru a păstra liniștea în țară.

Decizia vine la scurt timp după ce Partidul Democrat a trecut în opoziție, iar cabinetul de miniștri a Guvernului Filip și-a dat demisia.

PE LUNG

„Hotârările din 7-9 iunie au fost revizuite și anulate”, a declarat Mihai Poalelungi, președintele Curții Constituționale.

„Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură”, se arată într-un comunicat de presă emis de Curte.

Amintim că în perioada 7-9 iunie a fost formată o majoritate parlamentară între deputații Blocului ACUM și PSRM, a fost numit speakerul Parlamentului și format noul Guvern. Toate aceste decizii au fost declarate „ilegale” de către magistrații Curții Constituționale. Aceștia își motivau deciziile pe care le luau în doar câteva minute prin faptul că au expirat cele trei luni de la investirea Parlamentului, iar echivalentul celor trei luni ar fi 90 de zile.

Menționăm că trei din cei șase magistrați ai Curții Constituționale vin din Partidul Democrat. Aici putem vedea biografia fiecărui magistrat.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.