UE promite RM asistenta de 50 mln EUR

Moldova.ORG – În anii 2008 şi 2009, R. Moldova va primi de la Uniunea Europeană, prin intermediul Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău, asistenţă financiară în mărime de 50 mln EUR. Despre aceasta a anunţat şeful secţiei Politică şi Economie a Delegaţiei Comisiei Europene în R. Moldova, Paolo Berizzi. El a făcut această declaraţie miercuri, 30 aprilie 2008, în cadrul inaugurării, la Chişinău, a Expoziţiei de fotografie "Uniunea Europeană – Republica Moldova: realizări şi perspective".
Paolo Berizzi a specificat că această sumă va fi direcţionată în mod special pentru dezvoltarea infrastructurii din R. Moldova.
Reprezentantul Comisiei Europene a precizat, totodată, că UE a acordat R. Moldova, începând cu anul 1991, asistenţă în valoare de aproximativ 450 mln EUR, ceea ce, în viziunea lui, demonstrează interesul Europei Comunitare de a sprijini R. Moldova pe calea reformelor democratice. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.