Trei știri bune din Moldova

În Chișinău a fost inaugurat Scuarul Medicilor

În partea de jos a străzii pietonale Eugen Doga din Chișinău a fost amenajat și inaugurat un scuar dedicat lucrătorilor medicali. Elementul cheie este un cub alb înconjurat de semisfere – „simbol al valurilor vieții”. Pietonii și vizitatorii sunt încurajați să lase mesaje de mulțumire medicilor, scriindu-le pe cub. Pe părțile laterale ale acestuia, sunt expuse picturi ale copiilor și studenților dedicate lucrătorilor medicali.

Ideea de a amenaja acest scuar aparține unei bănci comerciale și unei companii de decorațiuni din Moldova. Organizatorii spun că este un proiect social prin care își  exprimă aprecierea și gratitudinea pentru curajul și profesionalismul de care medicii noștri dau dovadă zilnic. Astfel, aceștia încurajează întreaga societate să facă același lucru. „Se zice că energia gândurilor pozitive unificate poate întoarce munți. Noi ne dorim ca energia recunoștinței noastre, a locuitorilor Republicii Moldova, să ajungă direct la inimile medicilor, să știe că suntem alături de ei și că înțelegem și apreciem sacrificiul pe care îl fac”. Potrivit organizatorilor, cele mai reușite picturi vor fi ulterior înrămate și donate ulterior spitalelor implicate în lupta cu COVID-19. 

Casa părintească a poetului Adrian Păunescu din Copăceni – renovată și transformată în muzeu

Casa regretatului poet Adrian Păunescu din satul Copăceni, raionul Sângerei, a fost renovată și transformată într-un muzeu al literaturii române. Aici, se vor păstra o parte din lucrurile care i-au aparținut, dar și volumele sale de poezie. Potrivit unui reportaj Nordnews, casa a fost achiziționată pentru suma de zece mii de euro de către Euroregiunea Siret-Prut-Nistru în luna aprilie. La momentul achiziționării casa „intrase aproape în pământ”. Valoarea lucrărilor de renovare depășește sume de 70 de mii de euro. În cele două odăi mici din casă se vor găsi leagănul în care a crescut Adrian Păunescu, dar și volumele sale de poezie. Pereții vor fi acoperiți cu fototapete reprezentative din viața și activitatea poetului. Casa muzeu urmează să fie deschisă pentru vizitatori la sfârșitul lunii iulie. În curte a fost amenajată o scenă unde vor fi organizate festivaluri de muzică și poezie.

Surorile Osoianu au înregistrat o piesă pentru jocul video „The Last of Us Part II”

La invitația PlayStation România, surorile Osoianu au înregistrat o melodie pentru coloana sonoră a jocului video „The Last of Us Part II”. „Am ales un simbol al jocului și un simbol al culturii românești, muzica folclorică, pentru că am simțit melodia „Through the Valley” ca pe o doină, așa cum au reușit Surorile Osoianu să o interpreteze maiestuos”, a declarat Daniela Ghimpețeanu , PR&Marketing Manager PlayStation Balkans citată de presa de peste Prut.

Melodia se numește „Prin valea umbrei morții sau Cântecul lui Ellie” . Vocile surorilor Osoianu au fost acompaniate de instrumente populare tradiționale, punând în evidență și mai bine mesajul cântecului. Au reconstituit  o atmosferă care aduce și mai aproape lumea PlayStation. „Invitația a venit în luna aprilie din partea PlayStation România. A fost o colaborare atipică pentru surorile Osoianu. Melodia a fost făcută foarte rapid, în două săptămâni. Surorile Osoianu au avut două-trei repetiții, au avut mână liberă să intervină în text, s-a adaptat linia melodică pe formatul lor. Înregistrările s-au făcut la fel de repede, iar filmările au avut loc într-un bloc abandonat din sectorul Ciocana la două zile după înregistrarea melodiei”, ne-a povestit managerul surorilor Osoianu, Iurie Nistorică.  Surorile Osoianu constituie un ansamblu etnofolcloric familial alcătuit din 5 membre – Ileana, Iulia, Valentina, Romelia și Maria Osoianu.  Sunt cunoscute și drept „cinci voci gemene”, promovează portul și muzica tradițională românească, atât în Republica Moldova, cât şi peste hotare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.