Topul celor mai leneși deputați în 2018

Este sfârșit de an și facem totalizările. Am analizat activitatea fiecărui deputat și am făcut un top al deputaților care au cele mai puține proiecte propuse.

Locul 5

Alla Dolinţă, PSRM, a semnat 6 proiecte. Unul se adoptă, 2 se examinează, iar trei au fost respinse. Împreună cu alți 5 deputați socialiști, ea deține cetățenie română. Potrivit rise.md, o companie mare de pe piața gazelor lichefiate din RM a fost preluată de familia deputatei. 

Marian Lupu, PDM, la fel, are semnate 6 proiecte, dintre care 2 au fost adoptate. Trei sunt în curs de adoptare, iar unul a fost retras. Lupu a fost membru PCRM și a deținut funcția de președinte al parlamentului. Doi ani a fost președinte interimar al R. Moldova.

Gheorghe Mocanu, PPEM, a semnat 6 proiecte, iar 3 au fost adoptate, 2 se adoptă și 1 se examinează. Mocanu a ajuns în parlament din partea PLDM, însă a părăsit partidul.

Alexandr Nesterovschi, PSRM, la fel ca și colegii, are 6 proiecte, dintre care 3 sunt examinate, iar 3 au fost respinse. Anterior, acesta a fost membru PCRM.

Nae-Simion Pleşca, PDM, a semnat 6 proiecte. Două proiecte au fost adoptate, unul se adoptă, alte două se examinează și un proiect a fost retras. Pleșca a fost membru PLDM. Doctor în filologie, nu a votat pentru introducerea pe ordinea de zi a ședinței de din 1 noiembrie a.c. a Parlamentului proiectul de modificare a Constituției prin care se propunea ca limba oficială a R. Moldova să fie româna. Potrivit zdg.md, deputatul Nae-Simion Pleşca este proprietarul mai multor apartamente şi spaţii comerciale care au un preţ de piaţă de milioane de lei, toate fiind amplasate în centrul Chişinăului.

Locul 4

Lidia Lupu

Lidia Lupu, PDM, a semnat 5 proiecte. Doar unul a fost adoptat, două se adoptă și alte două se examinează. Lupu a fost membră a PCRM, ulterior migrând în PSRM. În 2016, ea aderă la PDM. În trecut, deputata a fost președinta raionului Hâncești. Potrivit investigații.md, Lupu a repartizat unui fost comunist, actual democrat, loc într-un cămin public, transformat ulterior într-un apartament de lux.

Victor Mîndru, PDM, are 5 proiecte semnate. Unul a fost adoptat, 3 se adoptă, iar unul se examinează. Mândru este unul dintre cei 14 transfugi din PCRM. În 2013, Victor Mîndru, împreună cu alți 48 parlamentari au solicitat examinarea „posibilităţii identificării unui lot de pământ pentru construirea unui bloc locativ pentru asigurarea deputaților cu spațiu locativ din cont propriu”, deși deținea atunci deja două apartamente.

Locul 3

Artur Reșetnicov

Alexandr Bannicov, PDM, a scris patru proiecte. Unul a fost adoptat, două sunt în curs de adoptare și un proiect se examinează. Bannicov a fost membru PCRM și a migrat la PDM. Anterior, presa scria că fiul deputatului ar fi fost traficant de droguri. Anul trecut, Bannicov a primit o mașină de peste un milion de lei donație de la tatăl lui.

Artur Reşetnicov, PDM, are patru proiecte în curs de adoptare. Anterior, Reșetnicov a fost membru PCRM, dar și director SIS. Pe atunci, deputatul redobândise cetățenia română. În decembrie anul acesta, Reșetnicov a fost numit judecător la curtea Constituțională.

Oleg Sîrbu, PDM, numără patru proiecte, dintre care două au fost adoptate, unul se adoptă, iar altul se examinează. Potrivit zdg.md, Oleg Sîrbu face acte de caritate politică folosind ajutoare umanitare oferite gratuit de o fundație din Olanda pentru copiii din R. Moldova.

Locul 2

Artur Gutium

Artur Gutium, deputat neafiliat, a semnat trei proiecte care se examinează. Anterior, acesta a fost membru PL, însă anul trecut a părăsit partidul.

Petru Porcescu, PDM, are trei proiecte, unul adoptat și alte două în curs de adoptare. Anterior, acesta a fost membru PCRM. El a fost şi director al SA „Tutun-CTC” și a beneficiat de salarii majorate neîntemeiat.

Locul 1


Galina Balmoş, PDM, a propus un singur proiect care, astăzi, se află în curs de adoptare. Balmoș este una dintre cei 14 transfugi din PCRM la PDM. De asemenea, ea a fost ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Top 5 cei mai harnici deputați

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.