Tiraspolul salută cu entuziasm anexarea Crimeii de către Federația Rusă

Abia a doua zi după ce Putin și autoritățile pro-ruse din Crimeea au semnat tratatul privind așa-zisa alipire a Crimeii, administrația de la Tiraspol s-a trezit să salute într-un limbaj entuziasmat anexarea peninsulei de către Federația Rusă.

Departamentul de externe de la Tiraspol a publicat un comunicat cu puțin timp în urmă în care numește alipirea Crimeii drept “o decizie de o înaltă corectitudine, bazată pe consolidarea poziției poporului din Crimeea și a tuturor rușilor”.

În același comunicat se menționează că “anume Rusia a putut aduce în 1992 pacea la Nistru, în urma agresiunii militare din partea Republicii Moldova”.

Mai mult de atât, departamentul de externe de la Tiraspol spune că rezultatele referendumului din Crimeea, declarat ilegal de comunitatea internațională, sunt identice cu rezultatele referendumului care a avut loc în regiunea transnistreană în 2006. “Atunci peste 97% dintre votanți au pledat pentru independența republicii și alipirea la Rusia. Dorința poporului din Crimeea și Transnistria demonstrează că lumea rusească înflorește, iar aspirațiile poporului către unitate nu pot fi oprite”, se mai arată în comunicat.

Menționăm că autoritățile de la Chișinău au declarat ilegal referendumul din Crimeea și a condamnat agresiunea Federației Ruse în Ucraina. Astăzi Executivul de la Chișinău a decis acordarea unui ajutor umanitar Ucrainei în valoare de 100 mii dolari SUA.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.