Moldovenii vor decide dacă își doresc aderarea la Uniunea Europeană Estonia e interesată să ajute Republica Moldova să se apropie de Uniunea Europeană. Referendumul de duminică însă va […]
Ciprul, cu armată străină pe teritoriul său, este în UE. S-ar putea oare repeta istoria în cazul Moldovei, Georgiei sau Ucrainei? Statul cipriot este o insulă divizată și are pe teritoriul său trupe și nave turcești și britanice. După […]
Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluţie prin care solicită aderarea României şi Bulgariei la Schengen Parlamentul European a adoptat marţi, la Strasbourg, o rezoluţie prin care solicită admiterea imediată a României şi Bulgariei […]
R.Moldova susține aderarea Marii Britanii la Acordul privind Achiziţiile Publice al OMC Republica Moldova şi-a exprimat plenar susţinerea faţă de aderarea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord […]
Maib susține arta și patrimoniul cultural național, devenind partener strategic al Festivalului „DescOperă”
S-a încheiat cea de-a șasea ediție a Festivalului Industriilor Creative FIC 2025. Evenimentul a reunit creativi din 7 țări
De la vis la acțiune: 20 de idei de afaceri cu impact lansate în cadrul programul „Antreprenoriat de la Zero”
Participă la cursul gratuit „Design Thinking” la Orange Digital Center și învață să gândești ca un inovator