Susținătorii PDM au aruncat curcani peste gardul Președinției

PE SCURT

Partidul Democrat a organizat astăzi un miting în Piața Marii Adunări Naționale, în cadrul căreia a cerut demisia imediată a lui Igor Dodon pentru „trădare de țară” și organizarea alegerilor prezidențiale anticipate, în aceeași zi cu alegerile parlamentare anticipate, la 6 septembrie 2019.

Susținătorii formațiunii au aprobat și o rezoluție în acest sens, pe care au dus-o la sediul Președinției ca s-o înmâneze lui Igor Dodon. Acolo, protestatarii au aruncat mai mulți curcani peste gardul Președinției.

PE LUNG

În total, peste gard au fost aruncați cinci curcani. După aceasta, păsările au rămas să zacă la pământ. De asemenea, susținătorii PDM au atârnat bannere de gardul Președinției.

În timpul manifestației, oamenii au scandat: „Noi suntem poporul”, „Dodon e trădătorul” „Țara nu se vinde” și nu se „Nu sunteți legal”. La protest a participat și conducerea formațiunii, în frunte cu președintele PDM Vlad Plahotniuc.

În rezoluția adoptată la protest se menționează că Igor Dodon „a vândut țara pentru milioane de dolari și dorește să fărâmițeze Moldova, pentru a o vinde mai ușor pe bucăți”. De asemenea, se arată că puterea de stat a fost uzurpată și „s-a întreprins o tentativă de lovitură de stat aplicată Republicii Moldova în interes străin”.

Foto: Facebook/ Irina Astahova

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.