SUA declara drept inacceptabila actuala stare de lucruri in ce priveste problema transnistreana

SUA au anticipat prima runda de negocieri in problema transnistreana din acest an printr-o declaratie, in care isi exprima dorinta ca, de aceasta data, sa fie atinse progrese reale, actuala stare de lucruri fiind inacceptabila pentru Statele Unite – in calitate ca observator la negocieri.

Prima runda de negocieri in formatul 5+2 a inceput astazi, la Tiraspol. Delegatiile participante sunt conduse de ministrul Reintegrarii, Vasile Sova, reprezentantul la negocieri din partea transnistreana, Valeri Litkai, seful Misiunii OSCE in Moldova, Ambasadorul William Hill, reprezentantul special din partea Federatiei Ruse, Ambasadorul Valeri Nesteruskin, reprezentantul special din partea Ucrainei, Ambasadorul Dmitri Tcaci, reprezentantul special din partea Uniunii Europene, Ambasadorul Adriaan Jacobovits de Szeged, si vice-secretarul asistent pentru Europa si Eurasia a Departamentului de Stat al SUA, David Kramer.

In premiera, in preajma negocierilor, SUA au lansat o declaratie, in care se spune ca problema transnistreana se afla in impas de aproape un deceniu si jumatate, franand dezvoltarea economica in regiune si impiedicand populatia din Moldova, inclusiv Transnistria, sa se bucure de o pace reala. „In asemenea imprejurari este imperativ ca aceste negocieri sa obtina rezultate tangibile”, noteaza documentul.

SUA considera ca negocierile trebuie desfasurate in spiritul compromisului. In particular, toate partile trebuie sa evite „retorica provocatoare” si sa aiba o atitudine serioasa fata de participarea in activitatile grupurilor de lucru pe probleme tehnice. „In mod similar, Moldova si transnistrenii trebuie sa depuna un efort conjugat pentru a se asigura ca masurile de consolidare a increderii si securitatii sunt implementate in timp util”, se mai mentioneaza in declaratie. Totodata, in document se spune ca, pentru a atinge progrese in problema transnistreana, este necesar ca Rusia sa-si indeplineasca angajamente asumate pe plan international si sa-si retraga fortele militare din Moldova.

In acelasi context, SUA promit sa acorde in continuare asistenta tuturor partilor participante la negocieri pentru a ajunge la o solutionare pe cale pasnica a problemei transnistrene. ”Noi vom continua sa participam la negocieri si ne asteptam ca toate partile sa avanseze in mod serios. Toti cei afectati de conflict merita nimic mai putin decat atat”, se mai spune in declaratie.

Amintim ca presedintele Vladimir Voronin a cerut oficialilor moldoveni, care participa la negocieri, sa determine delegarea cat mai grabnica in regiunea transnistreana a unei misiuni internationale de evaluare a OSCE, care sa analizeze situatia la fata locului si sa elaboreze recomandari pentru organizarea unor alegeri libere si democratice in stanga Nistrului. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.