Sturza: Specificul corupției moldovenesti este că în acest fenomen este implicată întreaga populație a țării

Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, spune că “specificul corupției moldovenesti este că în acest fenomen este implicată întreaga populație a țării”.

Sturza menționează că cei mai mulți bani sunt obținuți pe filieră administrativă. “Oamenii care sunt implicați sunt iritați, s-au săturat și vor să scape. Problema este însă că unor oameni asta nu le este suficient. Ei caută să ajungă la proporții astronomice”, a spus acesta în cadrul emisiunii Politica de la TV7.

“După plecarea peste hotare, nu puteam să știu că în Moldova se pot câștiga zeci de milioane de dolari și că sunt persoane care câștigă sute de milioane de dolari. Sunt bani obținuți pe filieră administrativă. Pe lângă asta e vorba de întreprinderi de stat”, a adăugat fostul premier.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.