Streleț, Filat și Rusu inspectează tehnica agricolă cumpărată din banii BEM?/ VIDEO

Today.MD a publicat un filmuleț în care apare Vlad Filat, împreună cu Valeriu Streleț și Ion Rusu, administratorul companiei Caravita.

Cei trei inspectează terenuri și tehnică agricolă. Sursa notează că proprietățile aparțin companiei Caravita, care a fost acuzată că este implicată în spălarea banilor de la BEM.

Anterior Vlad Filat, reținut și ulterior arestat la data de 18 octombrie pentru corupție, a declarat că nu cunoaște despre afacerile ilegale de la Caravita și crede în nevinovăția nașului său.

Totodată, premierul Valeriu Streleț a fost acuzat marți, 20 octombrie, de către liderul PSRM, Igor Dodon că ar deține și el 25 la sută din acțiunile Caravita. Streleț a negat informațiile.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.