Strategia de Securitate a lui Obama prevede sprijinirea Moldovei, Georgiei şi Ucrainei

Strategia de Securitate Naţională prezentată vineri de preşedintele american, Barack Obama, prevede consolidarea relaţiei cu Uniunea Europeană, sprijinirea Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei şi contracararea agresiunii ruse.

“Statele Unite îşi menţin angajamentul profund pentru o Europă liberă, unitară şi în pace”, se arată în documentul publicat pe site-ul Casei Albe, citat de Mediafax. SUA vor sprijini aspiraţiile ţărilor din Balcani şi Europa de Est în vederea integrării europene şi euroatlantice, vor continua să transforme relaţia cu Turcia, vor consolida relaţiile cu ţările din Caucaz şi vor încuraja rezolvarea conflictelor regionale.

“Agresiunea Rusiei în Ucraina arată clar că securitatea europeană şi regulile internaţionale împotriva agresiunilor teritoriale sunt puse sub semnul întrebării. Prin urmare, SUA conduc eforturile internaţionale pentru sprijinirea poporului ucrainean, oferă asigurări aliaţilor prin antrenamente şi exerciţii, precum şi printr-o prezenţă dinamică în Europa Centrală şi de Est”, subliniază Strategia de Securitate.

De asemenea, SUA vor coopera cu Europa pentru a-şi îmbunătăţi securitatea energetică pe termen scurt şi lung şi vor susţine parteneri ca Georgia, Ucraina şi Republica Moldova pentru a-şi asigura apărarea, notează aceeași sursă.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.