Sportul moldovenesc este în criză

Sportul moldovenesc se afla în criză. Aceasta a fost ideea de bază a alocuţiunilor rostite de responsabilii din sport şi de antrenori la adunarea anuală a Comitetului Naţional Olimpic.

Participanţii la reuniune au remarcat că anul 2006 a fost mai sărac în medalii ca anul 2005, din cauza aceloraşi probleme. Preşedinţii federaţiilor şi antrenorii au declarat că rezultatele lipsesc din cauza situaţiei precare a bazelor sportive şi a finanţării insuficiente. Antrenorul lotului naţional de haltere, Gheorghe Guţu, a declarat că discipolii săi ridică zilnic de la 17 la 55 de tone, iar pentru aceasta primesc zilnic doar 60 de lei. „Cu aceşti bani este practic imposibil să pregăteşti sportivii pentru competiţiile internaţionale, iar apoi să aştepţi rezultate de la ei”, a spus Guţu. Preşedintele Agenţiei naţionale pentru sport, Andrei Thcmil, care a fost prezent la şedinţă, le-a promis antrenorilor şi sportivilor că în viitor situaţia din sport va fi redresată pe contul reformelor puse la cale de guvern. Anul curent, sportivii noştri au obţinut doar patru medalii la competiţiile internaţionale. Halterofilul Igor Grabucea a obţinut două medalii de argint la Campionatul European, Ludmila Cristea şi Mihai Muntean câte o medalie de argint la Europenele de lupte libere şi, respectiv la Campionatul Mondial Universitar de box. De asemenea, Ludmila Cristea a fost declarată cea mai bună sportivă în 2006, iar pentru aceasta a primit o primă de 10 mii de lei. // Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.