Sporeşte controlul statului asupra importului cărnii şi vinului

Moldova.ORG — „Preşedintele Vladimir Voronin s-a referit la oportunitatea aplicării mecanismului „Ghişeului unic” şi la importul produselor alcoolice, Agenţia Agroindustrială „Moldova-Vin” urmând a fi unica instituţie abilitată cu dreptul de eliberare a certificatelor respective", se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei ce se referă la şedinţa prezidată de Vladimir Voronin la tema producerii, comercializării şi importului cărnii, importului produselor alcoolice în Republica Moldova.

Şeful statului a menţionat, în context, că indicii de calitate şi conformitate a producţiei vitivinicole trebuie să devină criteriile de bază la acceptarea producţiei alcoolice de import pe piaţa moldovenească de consum.

Potrivit datelor prezentate de directorul Agenţiei Agroindustriale „Moldova-Vin”, Valeriu Mironescu, Republica Moldova produce alcool etilic şi distilate de vin în cantităţi suficiente nu doar pentru acoperirea necesităţilor interne, dar şi pentru exportul acestor produse. S-a menţionat, de asemenea, că în anul curent s-a înregistrat o creştere a volumului importurilor de vodcă şi băuturi tari, dar s-a diminuat considerabil volumul importurilor de distilate de vin, divin şi vin în vrac.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Anatolie Gorodenco, a informat asistenţa despre starea de lucruri creată la compartimentul producerea şi importul de carne în Republica Moldova. Anatolie Gorodenco a remarcat dinamica pozitivă atestată în ultimii ani în acest domeniu – sporirea cantităţilor de carne produsă în ţară şi diminuarea importurilor de carne. Astfel, în anul 2006 s-au produs aproximativ 98 de mii de tone de carne, cu 13 mii tone mai mult decît în 2005. În anul viitor se planifică producerea a 108-110 mii de tone de carne şi importarea a doar 25 de mii de tone.

Anatolie Gorodenco a afirmat, de asemenea, că există premise pentru ca în următorii 2-3 ani piaţa autohtonă, necesităţile căreia sînt de aproximativ 135 de mii de tone anual, să fie asigurată integral cu carne de producţie moldovenească.
Preşedintele a accentuat importanţa intensificării activităţii în vederea dezvoltării sectorului de creştere a animalelor şi sporirii volumului de carne produsă în ţară. De asemenea, Vladimir Voronin a dispus ca Guvernul să întreprindă un complex de măsuri în scopul sporirii controlului de stat asupra producerii şi comercializării cărnii şi reglementării importului de carne.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.