Spicherul Marian Lupu a avut o intrevedere cu directorul executiv al Bancii Mondiale pentru Moldova

Presedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut o intrevedere cu Jan Willem Van Der Kaaij, Director Executiv al Bancii Mondiale pentru Moldova, care efectueaza o vizita de familiarizare in tara noastra, informeaza MOLDPRES, citind serviciul de presa si imagine al Legislativului.

Marian Lupu a salutat reluarea dialogului cu institutiile financiare internationale, in particular spicherul a mentionat importanta semnarii recente a noului Program de finantare cu Fondul International Monetar. in context, Marian Lupu a apreciat si proiectul privind sustinerea competitivitatii economice derulat in tara noastra cu suportul Bancii Mondiale.

"Noi realizam importanta unei bune cooperari cu institutiile financiare internationale si deja am inceput implementarea reformelor asumate in fata organismelor internationale. Parlamentul deja a adoptat amendamente la Legea cu privire la Banca Nationala a Moldovei si la Consiliul National al Creditorilor", a precizat Presedintele Parlamentului.

in alta ordine de idei, Marian Lupu a solicitat Bancii Mondiale sa sustina Republica Moldova in dialogul cu Uniunea Europeana in privinta facilitarii obtinerii unui nou regim comercial cu UE si acordarea sistemului de Preferinte Comerciale Autonome. Spicherul a relevat ca acest fapt ar contribui la atenuarea efectelor economice negative ale aderarii Rominiei si Bulgariei la UE, intrucit calitatea de membru al UE al acestor doua state ar duce nemijlocit la anularea Acordurilor de Liber Schimb cu Republica Moldova.

in acelasi timp, spicherul a informat oficialul Bancii Mondiale despre eforturile intreprinse de catre autoritati in vederea identificarii solutiilor pe termen scurt si mediu pentru diminuarea consecintelor negative ale stoparii exporturilor vinurilor moldovenesti pe piata Federatiei Ruse si cresterea preturilor pentru livrarea gazelor naturale.

Directorul Executiv al Bancii Mondiale pentru Moldova a subliniat in acest sens necesitatea corelarii solutiilor pe termen scurt si mediu cu viziunile de perspectiva pentru dezvoltarea social-politica si economica a Republicii Moldova si asigurarea unei abordari sistemice in implementarea reformelor economice. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.