Specialistii prognozeaza o crestere a pretului la apartamente cu 20%

Pentru anul viitor, specialistii prognozeaza o crestere a pretului la apartamente, in ansamblu, cu 20%. Potrivit unei analize a Agentiei de Imobil "Lara", pe parcursul ultimilor trei ani de zile, preturile pe piata de imobil au urcat, anual, in medie, cu 30%. Reprezentantii „Lara” sustin ca, pe parcursul anului viitor, cererea pe piata de imobil va fi in continua crestere, iar oferta va ramane la acelasi nivel.

Solicitat de REPORTER.MD, seful directiei imobiliare de la „Lara”, Petru Oleinic, a mentionat ca, prima jumatate a anului curent, a fost caracterizata in general de o stabilizare a preturilor inceputa inca in luna aprilie, anul trecut. Astfel, pretul unui metru patrat de locuinta s-a scumpit cu 11%, de la 475 de dolari in aprilie 2004 pana la 530 in iunie, anul curent.

Dupa o asemenea perioada se astepta o ieftinire a apartamentelor pe piata de imobil, insa, in pofida tuturor prognozelor, in a doua jumatate a anului curent acestea au inceput sa urce, a specificat sursa.

In prezent, pretul unui metru patrat de apartament in sectorul Botanica oscileaza intre 538 si 648 de dolari. In sectorul Buiucani, preturile pentru un metru patrat de locuinta variaza intre 596 si 626 de dolari. Cele mai ridicate preturi sunt in centrul capitalei – 630-720 de dolari pentru un metru patrat de locuinta. In sectorul Ciocana, in blocurile din noile microraioane, un metru patrat de locuinta costa in jur de 648 dolari, in restul – in jur de 508 de dolari. In sectorul Rascani, preturile sunt cuprinse intre 612 si 648 de dolari metrul patrat.

De mentionat ca, din 2001 pana in prezent, preturile la apartamente a crescut de cinci ori. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.