SONDAJ//Alegerea başcanului ar putea avea loc în două tururi

Irina Vlah conduce în topul preferințelor alegătorilor pentru funcţia de başcan al UTA Gagauz-Yeri, fiind urmată în topul preferinţelor de Nicolae Dudoglo şi Valerii Ianioglo.

Cel puțin o situaţie în acest sens arată un sondaj de opinie realizat de Centrul de investigaţii sociologice şi marketing CBS-AXA.

Astfel, conform analizei, pentru candidatul Irina Vlah sunt siguri că vor vota 21,3% din respondenți, alte 38,8% au declarat că probabil vor vota.

Pe a doua poziţie se situează Nicolae Dudoglu, pentru care au declarat că sigur că îl vor vota 10,3%, iar alte 16,9% din respondenţi au spus că probabil îl vor vota.

Pe cea de-a treia poziţie se plasează Valerii Ianioglo, pentru care 1,9 la sută din respondenţi au declarat că sigur îl vor vota, iar alte 12 % – că probabil îl vor vota.

Directorul Centrului de investigaţii sociologice şi marketing CBS-AXA, Ion Jigău, a declarat că în aceste condiţiii, „ne-am putea aștepta la al doilea tur de scrutin în autonomie”, unde Irina Vlah are cele mai mari șanse să câștige.

Astfel, la întrebarea ”Dacă în turul doi al alegerilor pentru funcţia de başcan ar intra Vlah și Dudoglu”-  55% din respondenţi au declarat că ar vota pentru Irina Vlah.

Iar la întrebarea “Dacă în turul doi al alegerilor pentru funcţia de başcan ar intra Irina Vlah și Valerii Ianiglo”, pentru Vlah ar vota  58,8%.

Sondajul a fost realizat în perioada 22 februarie – 4 martie pe un eșantion de 1800 de persoane și are o marjă de eroare de +- 3%.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.