Ședința parlamentului LIVE. PSRM și ACUM s-au întâlnit ca să aleagă conducerea legislativului

PE SCURT

Deputații ACUM și PSRM s-au convocat în ședința parlamentară pentru a discuta despre o coaliție parlamentară, contrat deciziei Curții Constituționale

PE LUNG

Contrar deciziei Curții Constiționale, Igor Dodon a convocat ședința parlamentului.

Dodon nu dizolvă parlamentul, PDM îi cere demisia, alegeri parlamentare anticipate și prezidențiale la toamnă

https://www.facebook.com/privesc.eu.moldova/videos/402164660384459/?__xts__[0]=68.ARC6UhuYzVVFU_ajJobhnkMPzUzUkq_55AmTxpjMUswMECCNbfSF0fYAy3XMul0WjhQyro1xHxTfDh0KSnpPZccrWaeF0YfUWsJqtZmDWFrXAf3ByDk6dwUbOMi1l3HTG0RsqyGNZsZ-cVYDex3_AI61vkVsb97Q7oUDIyr-hSdyHE0RZxS_keIspwOWco7UjEVC5JgHTQFMKfSjmpP3oQDm0s5_c69O0wEtIi1uAhLVb-xruMpaa8T_iH719Hv1ISJOgKfzdn0jkUtFsCeQe8glFPKqH8W9_ltNMd2KPj_zEYA57TuMf8IqU31IOsOHWVhuoWQAS6Vc3orTdUjurXWKragmlus4&__tn__=-R

20:30 Deputații PSRM și ACUM au votat demiterea din funcție a șefului CNA, Bogdan Zumbreanu, și a directorului SIS, Vasile Botnari.

19:00 Guvernul Maia Sandu a depus jurământul în incinta Parlamentului. Deputații au luat o pauză de jumătate de oră.

18:30 Parlamentul a dat vot de încredere noului Guvern. Urmează procedura de depunere a jurământului.

18:04 Lidera PAS Maia Sandu de la tribuna Parlamentului: Regimul a căzut. Astăzi începe procesul de curățare și de scoatere a statului din captivitate. Programul de guvernare a guvernului va avea trei priorități. Maia Sandu a numit candidații la funcția de miniștri. Pentru funcția de vicepremier și ministru al Afacerilor Interne este propus Andrei Năstase, la funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare Vasile Șova, la funcția de ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene Nicolae Popescu, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului Georgeta Mincu, ministrul Apărării Pavel Voicu, la funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii Vadim Brânzan, ministra Educaţiei, Culturii și Cercetării Liliana Nicolăescu-Onofrei, ministra Finanţelor Natalia Gavrilița, ministru al Justiţiei Stanislav Pavlovschi, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este propusă Ala Nemerenco.

17:50 Andrei Năstase, liderul Platformei DA a citit de la tribuna Parlamentului declarația privind starea de stat capturat al Republicii Moldova. Potrivit acesteia deputații exprimă vot de neîncredere Curții Constituționale a Republicii Moldova.  Deputații au declarat că se vor adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitor la deciziile pe care le-a luat în ultima perioadă Curtea Constituțională.

17:40 Președintele Igor Dodon a anunțat că a semnat decretul privind desemnarea Maiei Sandu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

17 :30 Între timp, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională alegerea Zinaidei Greceanîi în funcția de președintă a Parlamentului.

17:13 Aflat în incinta Parlamentului, președintele Igor Dodon a declarat că până la finele zilei de astăzi va fi învestit noul Guvern. „Până la finele zilei de astăzi va fi învestit noul Guvern, iar noii miniștri vor depune jurământul”, a spus președintele.

16:25 De la PSRM au fost propuși și votați Vlad Batrâncea, Vasile Bolea și Corneliu Furculiță. Igor Grosu, Sergiu Litvinenco, Maria Ciobanu, Liviu Vovc sunt membri noii ai biroului permanent. Urmează să se stabilească comisiile parlamentare.

16:24 După consultări, s-a votat: biroul permanent să fie condus din 15 membri, 3 locuri ale PSRM, 2 – DA, 2 -PAS, 2 – PDM și 1 – pentru Șor.

16:13 Președintele și vicepreședinții parlamentului fac parte din birou și urmează ca fiecare fracțiune să numească câte un membru în birou. Deputații au mai luat o pauză de cinci minute pentru a se consulta.

16:11
Urmează alegerea Biroului Permanent al Parlamentului.

16:10 Au fost votați vicepreședinții parlamentului: Ion Ceban, PAS – Mihai Popșoi, DA – Alexandru Slusari și al patrulea loc este pentru opoziție.

16:05 Votul precedent este anulat. S-a propus 4 vicepreședinți, ulterior decizia a fost votată.

15:56 S-a votat pentru 2 vicepreședinți în parlament. Socialiștii îl propun pe Ion Ceban. Blocul ACUM au cerut o pauză de 5 minute pentru a se consulta.

15:55 Vă asigur că voi fi un președinte al parlamentului foarte corect. Vă propun să alegem astăzi vicepreședinții parlamentului, comisiile parlamentului, biroul parlamentului. Noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru noul guvern cu oameni profesioniști și dedicați poporului.

15:48 Mulțumesc colegilor că au dat dovadă că sunt adevărați patrioți și nu pot fi intimidați. Trebuie să devenim o forță motorică care va pune capăt dezmățului… Mulțumesc președintelui Dodon care a dat dovadă de bărbăție și că nu s-a lăsat intimidat…

15:44 Zinaida Greceanîi a fost votată în funcția de speaker al parlamentului de 56 de parlamentari.

15:37 Prima parte a ședinței parlamentului s-a încheiat. A avut loc și votarea spekearului și urmează anunțarea rezultatelor finale.

https://www.facebook.com/privesc.eu.moldova/videos/682323222206297/?__xts__[0]=68.ARDUo7qch0PBm7UQC7LmjNSrClJ8cqpXVWuoTscc-gDPfDnYeM424dEbcD5BxsoeC5lVDvPIcuy9dQoHZEcd-ukotP_5Fnyl4AXIsLs-LVqWm70Nt7yT3iwQXBHC1-C1B4aB3tp2I-P0SR0WYs_cfW31eHwd5JKrrqadOWrhInuXUM7Ymoi6o3XrCkSWGO-DRXhTPS5d-ObMBUmi8X0j958WytcoLD7L4x6NP_xuAGBDtRQfjQv34jndzJTTKTxDufRYT9NDUp891JiwUPXh7iV2FAXw7Fb1YDxiB3tm9XJtLnrAOEIeM4LI9w0ZG2QTTCMKO1QTw_LXcSB9ZMd8DKfIVM_URK8O&__tn__=-R

15:20 Votarea s-a încheiat și comisia urmează să calculeze voturile și să anunțe rezultatele votării.

14:34 Socialiștii au înaintat-o pe Zinaida Greceanîi pentru funcțai de speaker. Alegerea va fi făcută în holul parlamentului.

14:27 Deputatul socialist Bolea spune condițiile de votare a speakerului. Votul este secret.

13:36 Deputații au luat o pauză înainte de a vota președintele parlamentului și premierul.

13:26 A fost votată unanim ordinea de zi a ședinței. Zinaida Greceanîi spune că acordul temporar dintre ACUM și PSRM a fost votat de 60 de deputați.

13:21 La ședință sunt prezenți 61 de deputați din 101.

13:17 Ședința a început.

13:15 La ședință sunt prezenți și ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Dereck J. Hogan și ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov.

13:10 La ședință este prezent Ambasadorului UE în Republica Moldova, Peter Michalko. Cei prezenți în sală stau în întuneric, pentru că angajaților parlamentului le este frică să nu fie demiși dacă vor aprinde lumina.

13:04 Sunt trei absolvenți ai instituțiilor de învățământ peste hotare care vor fi numiți miniștri în noul guvern.

13:01 Un deputat ACUM a declarat că urmează să o voteze pe Zinaida Greceanîi în funcția de speaker și pe Maia Sandu în calitate de premier. De astăzi încep să voteze pachetul de dezoligarhizare.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.