Se răresc rândurile comuniștilor. Trei consilieri de la Edineț părăsesc PCRM

Se răresc rândurile comuniștilor. Trei consilieri locali de la Edineț, unul dintre ei fiind și consilier raional, au părăsit astăzi, 30 decembrie, Partidul Comunist. Aceștia au anunțat că aderă la Partidul Democrat.

Igor Nepeivoda, care a deținut până acum funcția de lider al fracțiunii comuniștilor în Consiliul orașului Edineț, a declarat că aflarea sa în cadrul fracțiunii comuniste nu i-a permis să-și îndeplinească obligațiunile pe care și le-a asumat în fața alegătorilor – asigurarea orașului cu apă. ”Sunt sigur că deja în 2014 vom putea să îndeplinit această obligaţie asumată în faţa electoratului, iar în urma acestei decizii orăşenii vor avea doar de câştigat”, a explicat Igor Nepeivoda.

”Noi nu dorim, şi nici nu vrem să ne bazăm pe susţinetea politică din partea acelor oameni care conduc PCRM împotriva intereselor Moldovei şi ale cetăţenilor care i-au susţinut la alegerile parlamentare. Cu profunde păreri de rău noi, activiştii care pe parcursul mai multor ani s-a dezvoltat PCRM şi succesul său, trebuie să constatăm că acel grup de persoane care a ajuns la conducerea PCRM duce această formaţiune la degradare", se arată în declarația comună semnată de cei trei consilieri.

Menționăm că săptămâna trecută un grup de consilieri din Drochia și Șoldănești au părăsit Partidul Comunist și au aderat la Partidul Democrat. Astăzi, primarul și consilierii raionali din Criuleni au anunțat că ies din fracțiune și aderă la Partidul Liberal Democrat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.