Connect with us
"
"

Politică

Scenariu pesimist: 31 de mii de cazuri COVID 19 până la finele lunii mai în RM. Ce prevede scenariul optimist

Publicat

pe

PE SCURT

Până la finele lunii mai, în Republica Moldova ar putea să fie înregistrate în jur de 31 000 de mii de cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus, potrivit unui scenariu elaborat în baza datelor ANSP. Scenariul pesimist a fost prezentat astăzi în cadrul briefingului de dimineață susținut de ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu și șeful ANSP Nicolae Furtună.

La baza acestui scenariu s-a luat în considerație datele de la Agenția Națională Sănătate Publică, care arată că perioada de incubație înregistrată la bolnavii din țară este de 5,8 zile, iar rata de contagiozitate este de 2,6 persoane. Dacă această tendință se va menține, atunci până la finele lunii mai, numărul bolnavilor infectați cu COVID-19 va ajunge la 31 000 de cazuri. Totuși, în cazul în care cetățenii vor manifesta responsabilitate și vor respecta măsurile de izolare, rata de contagiozitate paote scădea până la 1,5 persoane. În acest caz, se va merge pe un scenariu pozitiv unde morbiditatea va scădea de 10 ori.

PE LUNG

„La moment, potrivit datelor ANSP perioada de incubație este de 5,8 zile sau aproximativ 6 zile. Aceasta este perioada medie de incubație, care reprezintă perioada  în care are loc contactul cu agentul patogen și termenul de dezvoltare a simptomelor. Rata de contagiozitate este rata de infectare de la o persoană la mai mult persoane și ea reprezintă 2,6. Datele medii globale variază de la 1,5 la 3,5. Majoritatea țărilor raportează o rată de contagiozitate de 3-3,5. În urma măsurilor implementate de RM, rata este medie, satisfăcătoare, de 2,6”, s-a menționat la briefing.

Dacă se ia în considerare rata de contagiozitate de 2,6 și perioada de incubație de 6 zile, atunci putem spune că până la finele lunii mai vom avea în jur de 31 mii de cazuri.

Totuși, potrivit specialiștilor de la ANSP, dacă respectăm măsurile stricte de izolare și de testare, atunci rata de contagiozitate poate scădea la 1,5, fiind un scenariu pozitiv și diminuând astfel morbiditatea de zece ori.

Dacă recent spuneam că rata maximă a persoanelor infectate poate fi de 28 de mii, în momentul în care se va merge pe un scenariu mai critic, rata poate fi mai înaltă și putem ajunge la peste 31 de mii”, a spus ministra Viorica Dumbrăveanu.

Directorul ANSP Nicolae Furtună a precizat că acest scenariu pesimist se  va întâmpla dacă populația nu va asculta mesajul autorităților. „Or, astăzi picnicurile, manifestațiile publice, întrunirile, la care participă 6-8 persoane cu orice ocazie NU sunt binevenite. Chiar sunt contraindicate. Să mai avem răbdare. Dacă vom sta acasă vom merge pe scenariul optimist, în caz contrar o să împotmolim sistemul medical și economia”, a menționat Nicolae Furtună.

Totodată, directorul ANSP a precizat că în prezent se conturează trei teritorii de risc -Chișinău, care înglobează 39 la sută din cazurile de infecție, Ștefan Vodă- cu 14 la sută dintre cazuri  și Soroca- 12 la sută din toate cazurile. 

„Se conturează și două categorii de risc – persoanele cu vârsta de 50-60 de ani, care reprezintă o pătrime din numărul total de cazuri și persoanele de peste 60 de ani, care reprezintă 29 la sută din cazuri.  Avem și un număr de sub 3 la sută care reprezintă copiii până la 17 ani, care iau boala în urma contactelor din familie”,, a mai spus Furtună.

Precizăm că astăzi a fost  anunțat despre un nou deces din cauza coronavirusului. Este vorba de un bărbat de 79 de ani, internat la Spitalul Clinic Republican. Astfel, numărul celor decedați se ridică la 9 persoane, iar al celor infectate în prezent este de 591.

Politică

COVID-19 în regiunea transnistreană. Primul caz de re-infectare, focar major în internatul din Bender și acuzații politice 

Publicat

pe

PE SCURT

Săptămâna 11-17 mai a fost marcată de câteva evenimente în regiunea transnistreană și în relația dintre Chișinău-Tiraspol.

Există un focar major în internatul pshineurologic din Bender unde peste 100 de angajați și beneficiari au fost infectați cu COVID-19.

De asemenea, s-a atestat primul caz de re-infectare în regiune.

Săptămâna aceasta a avut loc ședința Comisiei Unificate de Control la Bender, unde nu s-a ajuns la nicio înțelegere.

PE LUNG

SOCIAL

1. În internatul psihoneurologic din Bender va fi creat un post epidemiologic, în urma focarului care a izbucnit recent. Aceasta înseamnă că situația legată de COVID-19 din internat va fi gestionată local de un epidemiolog. În internat sunt 353 de beneficiari. O parte din angajați și directorul internatului sunt suspendați din funcție. Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană anunță că în internat sunt infectate peste 100 de persoane.

Mai mult, se caută în jur de 25 de voluntari care să muncească în cadrul internatului, întrucât forța de muncă este insuficientă.

2. Pe 13 mai, a avut loc pentru prima dată o cursă cu autobuzul pentru a transporta oamenii din Bender în microraionul Severnîi. Microraionul Severnăi a fost blocat după ce așa-zisele autorități au pus satul Varnița în semi-carantină (ilegal) la sfârșitul lunii martie.

Autocarul nu a făcut nicio oprire în satul Varnița, chiar dacă în mod obișnuit, înainte de starea de urgență ilegală din regiune, autocarul oprea.

În general, această cursă este cu titlul de experiment. În autobuz circulă strict locuitori ai microraionului Severnîi și are o capacitate de 30 de oameni. Aceștia s-au înscris într-o listă cu o zi înainte de călătorie. Sunt planificate câte două curse dus-întors.

3. Săptămâna trecută a fost înregistrat primul caz de re-infecție în regiunea separatistă. Este vorba de o tânără de 23 de ani din satul Sucleia, din suburbia Tiraspolului. Pe 25 aprilie, fata a fost externată din spitalul din Slobozia, cu obligația de a se afla în carantină 14 zile. Câteva zile mai târziu, ea a început să prezinte simptome caracteristice bolilor respiratorii acute și a fost internată la Tiraspol. După examinare, s-a constatat că boala a reapărut. Astfel de cazuri apar dacă organismul uman nu și-a dezvoltat suficient imunitatea, scrie PMR Novosti.

4. Cu ocazia așa-zisei a 30-a aniversare a „independenței” regiunii transnistrene, canalul TV Pervîi Prednestrovskii va realiza un lungmetraj artistic. Conform scenariului, protagonistul va crește odată cu regiunea transnistreană. Filmul va include momente principale ale așa-zisei istorii a regiunii: formarea țării, confruntarea militară cu Moldova, formarea economiei, etapele dezvoltării, etapele politice și altele.

ECONOMIE

1. Așa-zisele autorități ale regiunii transnistrene au anunțat că le vor mări salariile lucrătorilor medicali implicați în lupta împotriva coronavirusului. Totuși, nu a fost anunțat despre ce mărire este vorba. În regiunea din stânga Nistrului lucrează aproape trei mii de lucrători medicali.

2. Așa-zisul stat transnistrean este gata să finanțeze 50% dintr-un salariu minim al angajaților întreprinderilor mici, a căror cifră de afaceri anuală este de până la 700 de mii de ruble transnistrene (aproape 39 000 euro). Salariul minim cel mai mare înregistrat anul trecut este în al treilea trimestru, pentru muncitorii calificați și este de 1842,5 ruble transnsitrene, echivalentul a aproximativ o sută de euro. Vezi aici mai multe despre salariul minim înregistrat în regiunea transnistreană. În Republica Moldova salariul minim este de 2 775 lei (144 euro).

POLITICĂ

1. Chișinăul a lansat o invitație Tiraspolului de a organiza Grupul de lucru pe domeniul drepturilor omului, în data de 14 mai 2020 pentru a discuta mai multe subiecte acumulate. Ședința Grupului de lucru pe probleme vamale, solicitată de negociatorul-șef al Tiraspolului, a fost amânată la inițiativa părții transnistrene, deși Chișinăul era pregătit pentru organizarea grupului de lucru.

De partea cealaltă, partea transnistreană spune că partea moldovenească a căzut din nou într-o poziție absurdă, interpretând procedura tehnică standard pentru acordul datei și orei întâlnirilor specialiștilor în format de comunicații video. În special, partea transnistreană a propus data actuală a reuniunii de experți în problemele vamale pentru a discuta problemele care apar în mod constant cu importurile (în perioada stării de urgență, partea transnistreană a acuzat aproape săptămânal autoritățile de la Chișinău despre faptul că ar bloca camioane cu echipamente medicale sau medicamente, informație infirmată de cei de la Chișinău), iar necesitatea transferului acesteia a apărut din cauza nepregătirii reprezentanților Republicii Moldova”.„În plus, astfel de insinuări arată clar prezența frustrării și chiar a temerilor în rândul reprezentanților Chișinăului în fața unei adevărate activități profesioniste, ceea ce reflectă, de asemenea, lipsa de idei și inițiativă generală a poziției actuale a Republicii Moldova în cadrul procesului de negociere. Reprezentanții moldoveni întârzie maxim momentul în care pur și simplu nu vor avea nimic de răspuns la numeroasele argumente ale părții transnistrene”, se arată într-un material publicat de PMR Novosti.

2. Pe 14 mai a avut loc ședința Comisiei Unificate de Control la Bender. S-a discutat despre instalarea ilegală a posturilor și barierelor în jurul localităților aflate sub jurisdicția autorităților constituționale, blocarea încercărilor observatorilor militari din cadrul Forțelor Mixte de Pacificare de a documenta regulamentar aceste încălcări și circulația neautorizată a tehnicii militare prin Zona de Securitate. La întrebarea tranșantă despre retragerea posturilor ilegale din Zona de Securitate și respectarea actelor de bază ale misiunii de pacificare, reprezentanții Tiraspolului nu au oferit niciun răspuns.

În Transnistria sunt 791 cazuri de COVID-19. Dintre acestea, 360 sunt tratate. Au decedat 30 de persoane.

FOTO: esp.md

Citește mai departe

Politică

COVID-19 în regiunea transnistreană: sate blocate și ședințe ratate

Publicat

pe

PE SCURT

Săptămâna trecută a fost marcată de câteva evenimente în relația Chișinăului cu regiunea transnistreană.

  • De mâine se relaxează câteva măsuri restrictive impuse în cadrul stării de urgență declarate ilegal de către așa-zisele autorități transnistrene;
  • Locuitorii din satele limitrofe nu au putut circula și nu au putut primi produse alimentare, întrucât nu a circulat feribotul pe Nistru, din cauza scăderii nivelului apei;
  • Mecanismul de pacificare este blocat, iar partea transnistreană a refuzat să se prezinte la o reuniune a copreședinților Comisiei Unificate de Control cu participarea reprezentanților Ucrainei și Misiunii OSCE în Moldova;
  • Așa-zisul Minister al Afacerilor de Interne din Transnistria anunță că va organiza o tabără de instruiri pentru Forțele Mixte de Pacificare;

PE LUNG

În Transnistria au fost înregistrate 608 cazuri de infecții cu COVID-19. 234 dintre ele au fost tratate. 26 de persoane au decedat.

Vadim Krasnoselski, așa-zisul președinte al Transnistriei, a declarat că decizia cu privire la relaxarea măsurilor de restricție trebuie să fie abordată cu maximă precauție, întrucât situația ar fi instabilă, iar relaxarea ar putea duce la deteriorarea ei.

Așa-zisele autorități au decis să relaxeze, începând de pe 12 mai, unele măsuri. S-a permis ca magazinele din afara centrelor comerciale și a piețelor să fie redeschise. De asemenea, li s-a permis cetățenilor să-și viziteze rudele, utilizând mașina personală. Cu toate acestea, așa-zisele autorități recomandă oamenilor să rămână acasă.

Circulația feribotului care leagă satele de pe ambele maluri ale Nistrului, blocată

Jurnalista Irina Tabaranu, care a fost la fața locului, spune că locuitorii satului Cocieri și comuna Molovata Nouă au fost izolați timp de trei zile de malul drept al Nistrului, din cauza nivelului scăzut al apei.

Enlarge

Irina
Foto: Irina Tabaranu

Astfel, în cazul în care nu circulă feribotul, în satele moldovenești aflate pe partea stângă a Nistrului nu este posibilă livrarea produselor alimentare și de primă necesitate.

Din cauza scăderii nivelului de apă în râul Nistru, Bacul de la Molovata Noua nu circulă. ***Din cauza blocajelor…

Geplaatst door Pavel Cazacu op Zondag 10 mei 2020

În noaptea de vineri spre sâmbătă a fost deversată o cantitate importantă de apă din rezervorul hidrocentralei de la Dubăsari ca să fie posibilă circulația feribotului care face legătura între localitățile Molovata – Molovata Nouă și Cocieri. 

Abia astăzi acesta și-a reluat activitatea, însă până atunci oamenii transportau alimentele de strictă necesitate de sine stătător, cu bărcile.

Nivelul apei în lacul de acumulare al hidrocentralei Dubăsari s-a ridicat cu cca 30 de centimetri.

Și  mecanismul de pacificare a fost blocat

Pe 7 mai urma să aibă loc o reuniune de lucru la nivelul copreședinților Comisiei Unificate de Control cu participarea reprezentanților Ucrainei și Misiunii OSCE în Moldova. 

Pe agenda întâlnirii se regăsea mecanismul de pacificare în contextul stării de urgență în localitățile din Zona de Securitate. Însă, în ajun, partea transnistreană a refuzat să se prezinte, iar ședința nu a mai avut loc.

Activitatea observatorilor militari din cadrul Forțelor Mixte de Pacificare a fost blocată atunci când s-au instalat posturi de control ilegale. Amintim că pe 17 martie 2020 așa-zisul regim din regiunea transnistreană a instaurat starea de urgență, iar ulterior, la sfârșitul lunii martie, au fost instalate posturi de control ilegale în Corjova și Cocieri de așa-zisele autorități din regiunea transnistreană. Astfel, în ultimile luni, locuitorii din aceste două sate au fost blocați. Dacă locuitorii satului Cocieri mai aveau posibilitatea să meargă în Republica Moldova, atunci cei din satul Corjova nu pot merge nici în regiunea transnistreană și nici în Republica Moldova.

Pe drumurile principale, aceste blocaje sunt constituite din reprezentanți ai serviciului de grăniceri”, care circulă liber și monitorizează. Iar pe drumurile adiacente, blocajele sunt formate din blocuri de beton, grămezi de pământ sau alte impedimente create artificial pentru a nu admite circulația. Promo-LEX  a făcut un apel public prin care cere lichidarea posturilor ilegale de control.

Tabără de instruire în Forțele Mixte de Pacificare

În timp ce autoritățile de la Chișinău vorbesc despre blocarea mecanismului de pacificare, așa-zisele autorități de la Tiraspol anunță instruiri pentru Forțele Mixte de Pacificare. Recrutările încep pe 1 iunie și vor dura 90 de zile. Sunt invitați bărbați de până la 50 de ani, cu studii medii și care sunt apți pentru serviciul militar. 

Participanții vor primi o indemnizație de 2500 ruble transnistrene (aprox. 140 euro), haine, mâncare și cazare.

Potrivit unui studiu al IDIS-Viitorul, Forțele Mixte de Pacificare nu sunt un instrument sustenabil, fiind părtinitoare și folosită pentru a escalada conflictul, angajând locuitori ai Transnistriei cu cetățenie rusească.

Așii din mâneca autorităților moldovenești

Andrei Safonov, analist politic din regiunea transnistreană, care declarase săptămâna trecută că „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională a Moldovei”, după ce ultima anulase creditul rusesc, a venit și săptămâna aceasta cu un comentariu.

Acesta menționează că Tiraspolul a invitat anterior Organizația Mondială a Sănătății, scrie agenția de presă PMR Novosti.

Această abordare scoate așii din mâneca autorităților moldovenești, care de câteva săptămâni au acuzat Transnistria că «încalcă drepturile omului pentru a primi îngrijiri medicale» în contextul pandemiei coronavirusului. Chișinăul are acum nevoie urgentă de a distrage atenția organizației medicale internaționale de la sine, deoarece nivelul de infecție cu coronavirus în Republica Moldova este de câteva ori mai mare”, comentează Safonov.

De asemenea, partea transnistreană respinge acuzațiile făcute de Chișinău cu privire la întâlnirea care trebuia să aibă loc pe 7 mai. „Nu a fost niciun acord să se organizeze o reuniune la Chișinău pe 7 mai. Reprezentanții Republicii Moldova au sugerat doar organizarea unei ședințe periodice într-o săptămână, ar fi trebuit să luăm decizia finală luna viitoare”, a declarat copreședintele părții transnistrene a Comisiei Unificate de Control, Oleg Belyakov.

Foto principală: PMR Novosti

Citește mai departe

Politică

COVID-19 în Transnistria. Noi acuzații la adresa Chișinăului. Despre împrumutul rusesc: „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

Publicat

pe

PE SCURT

Săptămâna 27 aprilie – 3 mai s-a dovedit a fi mai intensă pe linia politică Chișinău – Tiraspol.

  • OSCE a refuzat convocarea unei ședințe urgente în formatul 5+2
  • Chișinăul se descurcă cum poate și trimite OMS într-o misiune strict tehnică
  • OSCE spune că dialogul dintre părți acum este cel mai important
  • Promo-LEX anunță despre două focare în două penitenciare din stânga Nistrului
  • Transnistria acuză, din nou, Chișinăul că i-ar fi blocat un camion cu echipamente medicale
  • Un analist politic spune că înlocuirea președintelui Curții Constituționale, considerat loial președintelui Igor Dodon, înseamnă că „forțele pro-occidentale și pro-române controlează această autoritate importantă”
  • „Moldova nu a permis Transnistriei să rezolve problema cetățenilor blocați la graniță cu Polonia”
  • „Moldova sabotează rezolvarea problemei bancare” și oamenii din stânga Nistrului continuă să meargă în localitățile moldovenești ca să retragă bani din bancomate de pe cardurile internaționale, iar când se întorc în Transnistria trebuie să stea în carantină 14 zile.

PE LUNG

  • OSCE a refuzat convocarea unei ședințe urgente în formatul 5+2

Pe 28 aprilie, autoritățile de la Chișinău au publicat un comunicat prin care își arată regretul că solicitarea lor privind convocarea în regim de urgență a reuniunii în formatul 5+2 a fost refuzată de OSCE.

Cu 18 zile mai înainte reprezentantul politic în procesul de reglementare a conflictului transnistrean din partea Chișinăului, Cristina Lesnic, a solicitat această adunare pentru a identifica soluții rapide în contextul pandemiei de COVID-19 în regiunea transnistreană.

Chiar dacă cererea a fost respinsă, Chișinăul reiterează și insistă asupra necesității convocării în regim de urgență a ședinței formatului 5+2 și solicită mediatorilor și observatorilor să-și revizuiască poziția în această privință.

Prin acțiunile unilaterale ale părții transnistrene sunt încălcate drepturile omului, în special dreptul la viață și sănătate, dreptul persoanelor asigurate medical să consulte medicul, dreptul la alegerea instituției medicale publice sau private, libera circulație precum și accesul la medicamente compensate şi necesități vitale.

  • Chișinăul se descurcă cum poate și trimite OMS într-o misiune strict tehnică

În aceeași zi, Biroul Politici de Reintegrare a anunțat că după refuzul OSCE a convoca ședința în formatul 5+2, va face uz de instrumente alternative pentru a se informa despre realitățile crizei pandemice și respectarea drepturilor omului în materie de sănătate în regiunea transnistreană. Prin urmare, Chișinăul a solicitat Organizației Mondiale a Sănătății să trimită o misiune strict tehnică în regiunea transnistreană.

  • OSCE spune că dialogul dintre părți acum este cel mai important

Pe 30 aprilie, misiunea OSCE publică un comunicat de presă din discursul adresat Consiliului Permanent al OSCE. În discursul său, șeful Misiunii a reiterat necesitatea ca Tiraspolul să își regândească abordarea actuală și să se asigure că oamenii se pot deplasa la locul lor de muncă, pot avea acces la servicii de asistență medicală, la bancomate și la alte necesități.

„Orice modificare a regimului Zonei de Securitate necesită aprobarea prealabilă a Comisiei Unificate de Control”, a reamintit șeful Misiunii. „Este extrem de important ca restricțiile impuse în legătură cu pandemia să fie înlăturate îndată ce pandemia este ținută sub control, iar posturile de control suplimentare și patrulele dislocate să fie eliminate”.

„În mare parte, apelurile Asociaţiei Promo-lex vin în momentul în care oamenii din teritoriu ne solicită sau a persoanelor care ne solicită în urma unor acţiuni sau inacţiuni şi regretăm foarte mult că nu are aceeaşi abordare OSCE, vedem în Ucraina cât de activă este misiunea OSCE şi câte rezultate au, iar în R. Moldova deși au un staff foarte mare au mandat foarte clar nimic nu se întâmplă şi este regretabil acest lucru”, a spus Ion Manole, director Promo-Lex, la postul TV TVR Moldova.

  • Promo-LEX anunță despre două focare în două penitenciare din stânga Nistrului

Mai mult decât atât, Asociația Promo-LEX a tras alarma săptămâna aceasta privind lipsa de reacție și de asigurare a accesului la asistență medicală în penitenciarele din regiunea transnistreană. Potrivit asociației, există focar de infectare cu COVID-19 în Penitenciarul nr. 2 din orașul Tiraspol. De asemenea, specialiștii vorbesc și despre un număr mare de persoane care ar putea fi infectate în Penitenciarul nr. 1 din satul Hlinaia. „Estimarea ar fi de circa 100 de persoane în ambele penitenciare, ceea ce reprezintă în jur de 5% din numărul total al persoanelor condamnate sau aflate în arest”, se menționează în apelul public.

În acest context, Promo-LEX îndeamnă autoritățile competente ale Republicii Moldova și reprezentanții formatului de negocieri „5+2” să inspecteze locurile de detenție din regiunea transnistreană.

  • „Forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

Săptămâna aceasta Tiraspolul a fost mai activ la capitolul știri despre Republica Moldova. Dacă în săptămânile trecute așa-zisa agenție de presă PMR Novosti publica 1-2 știri/opinii la acest subiect, atunci în săptămâna 27 aprilie – 3 mai a publicat 5 materiale în care se vorbește despre cum „Moldova blochează medicamentele Transnistriei, cum Moldova a utilizat COVID-19 împotriva Transnistriei”.

Pe 27 aprilie, PMR Novosti publică opinia așa-zisului analist politic din Transnistria Andrei Safonov. Acesta aduce în discuție decizia Curții Constituționale cu privire la împrumutul rus de 200 de milioane de euro.

Safonov spune că înlocuirea președintelui Curții Constituționale, considerat loial președintelui Igor Dodon, înseamnă că „forțele pro-occidentale și pro-române controlează această autoritate importantă”.

Potrivit lui Safonov, suspendarea creditului rusesc ar arăta „principalul lucru: Occidentul continuă să controleze situația din Moldova”. Citește ce mai spune Safonov despre retragerea trupelor rusești GOTR de pe teritoriul Transnistriei, despre cum „Transnistria nu este ostilă față de RM sau UE, ci susține dezvoltarea comerțului în toate domeniile” în articolul publicat de așa-zisa agenție de presă din Transnistria PMR Novosti.

  • „Moldova nu a permis Transnistriei să rezolve problema cetățenilor blocați la graniță cu Polonia”

De asemenea, autoritățile separatiste de la Tiraspol au criticat săptămâna aceasta autoritățile de la Chișinău: „Moldova nu a permis Transnistriei să rezolve problema locuitorilor Moldovei și Transnistriei blocați la graniță cu Polonia”.

Pe 28 aprilie, se publică o știre în care așa-zisele autorități menționează că ar fi primit aproximativ 10 solicitări de la oamenii blocați la graniță cu Polonia. Ei ar fi fost informați că oamenii ar fi blocați mai mult de 10 zile și că s-ar fi adresat la diferite instituții ale statului, însă nu ar fi primit niciun ajutor.

Potrivit lor, separatiștii au contactat două companii, una moldovenească și alta poloneză ca să le ofere 10 autocare. Ei planificau să colecteze aproape 600 de oameni din întreaga Polonie și să-i aducă la un punct comun de frontieră. De asemenea, ei au identificat resurse pentru a le achita oamenilor călătoria.

Dar toate acestea nu s-au întâmplat pentru că „partea moldovenească le-a spus că este imposibil fără permisiunea Comisiei Situații Excepționale, a Agenției Naționale pentru Transport Auto, contractul cu agentul economic, adică al companiei de transport”. Potrivit așa-zisului Minister al Afacerilor Interne al Transnistriei, colectarea respectivelor documente ar fi durat cel puțin 14 zile, cauză pentru care au renunțat.

„În Moldova sunt gata să pună în joc soarta și sănătatea a sute de cetățeni, chiar și a compatrioților lor cu scopul de a pune o altă piedică Transnistriei. Ne dorim ca oamenii care au rămas în Polonia fără bani să știe că posibilitatea să se întoarcă acasă în 24 de ore a fost anulată de dragul ambițiilor politice”, a declarat asistentul așa-zisului ministru al Afacerilor Interne, Evghenii Tostanovskii.

  • Transnistria acuză, din nou, Chișinăul că i-ar fi blocat un camion cu echipamente medicale

Așa-zisele autorități ale Transnistriei au anunțat săptămâna trecută despre „blocarea unui camion cu echipament medical pentru medici”. Dar asemenea acuzații nu sunt noi. Separatiștii și în săptămânile din luna aprilie și martie acuza Chișinăul că blochează camioanele cu medicamente sau echipamente ale Transnistrie, invocând motive birocratice. Dar autoritățile de la Chișinău au negat acuzațiile respective.

Acuzația respectivă devine, mai nou, pentru separatiști „fapte și statistici” despre cum „Moldova a folosit COVID-19 împotriva Transnistriei”.

Printre alte acuzații se numără că „Moldova a blocat importul mărfurilor în Transnistria”, „imposibilitatea de a utiliza cardurile bancare”, „limitarea importului de chimicale care protejează plantele”, „limitări legate de importul automobilelor și tehnicii din agricultură”, „obligarea cumpărării asigurării medicale moldovenești”, „refuzul Moldovei de a participa la un dialog cu experții” și altele.

  • „Moldova sabotează rezolvarea problemei bancare”

Cât despre imposibilitatea de a utiliza cardurile bancare internaționale, Moldova.org a scris de nenumărate ori, iar problema nu a apărut odată cu pandemia, ci în toamna anului trecut când Banca Națională a blocat conturile bancare a așa-ziselor bănci comerciale din Transnistria. Dar trebuie să menționăm că odată cu starea de urgență ilegală din zona separatistă, această problemă s-a acutizat. Întrucât în Varnița, sat moldovenesc aflat în stânga Nistrului, funcționează bănci comerciale moldovenești, locuitorii din stânga Nistrului merg în Varnița, însoțiți de milițienii transnistreni, pentru a retrage bani din bancomate.

„Moldova sabotează rezolvarea problemei bancare, deși partenerii internaționali recomandă negocieri la acest subiect”, a declarat așa-zisul ministru al Afacerilor Externe al Transnistriei, Vitalii Ignatiev, scrie PMR Novosti. Potrivit lui Ignatiev, partea moldovenească ar fi refuzat să comunice cu ei.

Așa-zisele autorități din stânga Nistrului anunță că în săptămâna 20-26 aprilie 112 râbnițeni au fost transportați în orașul Rezina ca să scoată bani din bancomat. Potrivit lor, câte 28 de locuitori ai Transnistriei sunt transportați zilnic să retragă banii lor de pe cardurile internaționale.

Liderul separatist de la Tiraspol Vadim Krasnoselski, și-a exprimat recunoștința față de personalul laboratorului din Chișinău, care au efectuat și testele locuitorilor Transnistriei în ultimele două luni. Trebuie să menționăm că în regiunea separatistă a fost deschis acum două săptămâni un laborator în care se prelucrează biomaterialele pentru depistarea infecției cu COVID-19.

În Transnistria sunt 516 cazuri de COVID-19. 105 persoane sunt tratate, iar 22 au decedat.

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Sănătate4 ore în urmă

Plasma convalescentă, eficientă sau nu în lupta cu COVID-19? Rezultatele spitalelor noastre

PE SCURT Cetățenii care au depășit infecția de COVID-19 continuă să doneze plasmă convalescentă pentru persoanele în stare gravă cu...

Externe9 ore în urmă

Pacientul care a văzut marea, după 50 de zile în spital

După aproape două luni de spital, Isidre Coreea este unul dintre pacienții care s-a putut bucura de mare, alături de...

Social10 ore în urmă

4 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT: 223 de cazuri noi. Bilanțul persoanelor infectate ajunge la 9 018

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

SocialO zi în urmă

Prea devreme? Ce cred medicii despre relaxarea restricțiilor

PE SCURT După aproape trei luni de luptă intensă cu COVID-19, o bună parte din statele europene au anunțat relaxarea...

JustițieO zi în urmă

Un vlogger român a instigat la viol. S-a lăsat cu revolte, contracte pierdute și anchetă penală

PE SCURT Un vlogger popular din România, cu peste 850 de mii de abonați pe Youtube, a rămas fără contracte,...

SocialO zi în urmă

3 iunie 2020: COVID-19, PE SCURT: 247 de cazuri noi de infectare

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Social2 zile în urmă

2 iunie 2020. COVID-19, PE SCURT/ +188 cazuri noi de COVID-19. 17 sunt lucrători medicali

Moldova.org îți aduce în fiecare zi doar cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre coronavirus în...

Advertisement

Politică

Politică3 zile în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv...

PoliticăO săptămână în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Tiraspolul atacă Chișinăul: „Deficit de conștiință și rațiune”

PE SCURT Așa-zisele autorități din regiunea transnistreană redeschid treptat afacerile și instituțiile. 143 de beneficiari și angajați ai internatului psihoneurologic...

Politică2 săptămâni în urmă

De la nostalgie până la tușonkă și hrișcă. Timpuri, pandemie și elite politice

COVID-19 a bulversat întreaga lume, ne-a închis hotarele, ne-a limitat drepturile, ne-a blocat accesul și ne-a îndemnat să stăm acasă....

Politică2 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană. Primul caz de re-infectare, focar major în internatul din Bender și acuzații politice 

PE SCURT Săptămâna 11-17 mai a fost marcată de câteva evenimente în regiunea transnistreană și în relația dintre Chișinău-Tiraspol. Există...

Politică3 săptămâni în urmă

COVID-19 în regiunea transnistreană: sate blocate și ședințe ratate

PE SCURT Săptămâna trecută a fost marcată de câteva evenimente în relația Chișinăului cu regiunea transnistreană. De mâine se relaxează...

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria. Noi acuzații la adresa Chișinăului. Despre împrumutul rusesc: „forțele pro-occidentale și pro-române controlează Curtea Constituțională”

PE SCURT Săptămâna 27 aprilie – 3 mai s-a dovedit a fi mai intensă pe linia politică Chișinău – Tiraspol....

Politică1 lună în urmă

COVID-19 în Transnistria/ Autoritățile separatiste vorbesc despre „provocări existente în relațiile cu Republica Moldova”

PE SCURT După ce săptămâna trecută la Tiraspol se tiraja mesajul „Chișinăul își deghizează cinic fraudele diplomatice și birocratice prin...

Advertisement

Opinii

iunie 2020
L Ma Mi J V S D
« mai    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930