Salvatorii au exclus riscul unei explozii în casa prăbușită la Otaci// FOTO

PE SCURT

Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intrat astăzi în scara blocului prăbușit și au efectuat lucrările de recunoaștere. În urma cercetărilor salvatorii au depistat o butelie de gaz de tip propan-butan. Butelia a fost evacuată de angajații IGSU în jurul orei 10:00 de la etajul 9 a scării afectate.

Astfel, pompierii au exclus riscul deflagrației posibile în timpul lucrărilor de demolare, dar și riscul afectării personalului de intervenție inclusiv și clădirile din jur.

PE LUNG

Totodată, de dimineață sinistrații din blocul afectat au avut posibilitate de a intra de primă dată în locuințe pentru a–și recupera bunurile necesare și acte. Salvatorii au însoțit oamenii la intrare în apartamente și au oferit posibilitatea ca aceștia să-și preia lucrurile în siguranță.

Tehnica specializată asigurată de compania contractată a fost deja instalată și asamblată pe terenul pregătit de angajații IGSU.

Demolarea construcției va demara după ce toate persoanele ce au intrat în interior vor părăsi clădirea dar și terenul.

Activitatea respectivă va fi supravegheată de pompieri pentru a evita situațiile de risc.

Reamintim că în seara zilei de 19 iunie o parte a unui bloc de locuit cu 9 etaje din oraşul Otaci s-a surpat. Oamenii au fost evacuaţi înainte de producerea incidentului, astfel victime nu au fost înregistrate.

Citiți și: Igor Dodon despre blocul surpat la Otaci: Conform estimărilor prealabile, au fost câteva cauze care au dus la prăbușire

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.