Rusia continua sa ameninte in problema transnistreana

Rusia trebuie sa introduca sanctiuni economice impotriva statelor care au declansat blocada economica a Transnistriei, considera vicepresedintele Comisiei pentru relatii internationale a Dumei de Stat, Natalia Narocinitki.

„Nu putem sa lasam cetatenii nostri in voia sortii. Trebuie sa le acordam ajutor umanitar. In plus, Rusia trebuie sa introduca sanctiuni. Daca Ucraina si Moldova nu vor considera necesar sa dea inapoi, atunci eu nu as exclude masuri de raspuns, care le-ar pune pe ganduri”, a declarat Narocinitki intr-un interviu acordat publicatiei electronice „Utro.ru”.

Potrivit deputatului, Rusia trebuie sa renunte la jumatatile de masura si sa actioneze mai hotarat nu doar in Transnistria, dar si in Caucazul de Sud. „Suntem obligati sa manifestam tarie in aceste probleme. Osetia de Sud este poarta noastra spre Caucazul de Nord. Abhazia constituie litoralul. Transnistria reprezinta directia danubiano-balcanica, singurul punct de sprijin acolo, nemaivorbind de partea morala a acestei chestiuni”, a spus Narocinitki, adaugand ca Rusia nu-si poate permite sa renunte la interesele sale la Marea Neagra, deoarece aceasta ar insemna sfarsitul ei ca supraputere.

Narocinitki considera ca Occidentul vrea sa stranga Rusia intr-un arc creat in jurul ei, de la Marea Baltica pana la cea Neagra. „Belarusul este prigonit nu pentru ca este o tara „nedemocratica”, ci pentru faptul ca este singurul element lipsa din mozaicul acestui arc. Occidentul nu ne asteapta, protejandu-se sigur cu structurile NATO si ale Uniunii Europene, atragand nu numai statele Pactului de la Varsovia, dar si unele parti istorice ale statului rus, care timp de 300 ani nu au fost pe orbita occidentala. Aceasta este o noua croiala a lumii, care afecteaza interesele noastre”, a conchis Natalia Narocinitki pentru sursa citata. // Romanian Global News

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.