Rusia a majorat de opt ori accizele la vinurile demidulci

Moldova.ORG — Condiţiile de livrare a vinurilor moldoveneşti în Rusia ar putea fi modificate, după ce această ţară a majorat accizele la vinurile demidulci de la 2 până la 15,8 ruble ($0,6) la sticlă, transmite presa rusa.

Serviciul Vamal Federal rus a elaborat o nouă definiţie pentru naturaleţea vinului, prin care se consideră vin natural "produsul vinicol cu o cotă de volum a alcoolului etilic de până la 15%, obţinut în urma fermentaţiei alcoolice complete sau incomplete a bobiţelor de struguri proaspeţi, întregi sau zdrobite, sau a mustului de struguri proaspăt fără adăugarea alcoolului etilic şi a suplimentelor aromate sau gustative", menţionează presa rusă.
 
Experţi ruşi independenţi spun că din noile reguli, rezultă că toate vinurile demidulci sau demiseci, în virtutea tehnologiei de fabricare, nu sunt naturale şi trebuie accizate cu 162 rub. ($6,11) la un litru de alcool 100%, ceea ce permite aplicarea accizelor de alcool asupra tuturor vinurilor demidulci şi demiseci, calificându-le drept "nenaturale". Noua cerinţă contravine legii federale nr.171 privind reglementarea de stat a producţiei şi circuitului de produse alcoolice şi cu conţinut de alcool şi standardelor de stat în vigoare.

Specialiştii subliniază că, în acest mod, informaţia de pe etichetele vinurilor devine neveridică, vinul natural se transformă în nenatural şi această situaţie ruinează de fapt piaţa vinurilor de import ieftine şi va afecta puternic reluarea livrărilor de vinuri moldoveneşti şi georgiene.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.