Republica Moldova va transmite Ucrainei presedintia GUAM

in agenda summitului sefilor de stat GUAM nu a fost inclusa examinarea chestiunii privind iesirea din CSI, a declarat presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, in aeroportul de la Kiev, unde a sosit astazi pentru a participa la reuniunea presedintilor statelor membre ale GUAM, informeaza MOLDPRES.

intrebat de ziaristii ucraineni daca Chisinaul intentioneaza sa paraseasca Comunitatea Statelor Independente, Presedintele a anuntat ca o asemenea propunere a parvenit din partea partidelor de opozitie din R. Moldova. El a mai precizat ca aceasta chestiune tine de competenta Parlamentului.

Seful statului a comunicat ca nu considera GUAM o alternativa pentru CSI. Totodata, el a declarat ca prioritatile acestui summit este transmiterea Ucrainei de catre R. Moldova a mandatului de presedinte al organizatiei si ridicarea GUAM la un nou nivel de organizatie internationala.

intrebat in ce masura GUAM ar putea contribui la solutionarea diferendului transnistrean, Presedintele Vladimir Voronin a amintit ca trei dintre statele membre ale organizatiei se confrunta cu probleme teritoriale. El a declarat, in context, ca este oportuna cautarea in comun a unei solutii pentru situatia existenta si a salutat reglementarea diferendelor din spatiul GUAM cu eforturi conjugate.

Summitul sefilor de stat din GUAM incepe astazi la Kiev. El urmeaza sa marcheze finalizarea procesului de transformare a GUAM intr-o organizatie regionala – Organizatia pentru Democratie si Dezvoltare Economica – GUAM. Presedintele Vladimir Voronin participa la lucrarile reuniunii alaturi de omologii sai din statele membre GUAM, Azerbaidjan, Georgia si Ucraina. De asemenea, la reuniune participa presedintele Poloniei, vicepresedintele Bulgariei, precum si inalti demnitari din SUA si Rominia. Participantii la summit urmeaza sa adopte documentele statutare si infiintarea secretariatului GUAM, cu sediul la Kiev. Totodata, se preconizeaza semnarea unor documente suplimentare, care sa consolideze cooperarea la nivel de sector, inclusiv in domeniul energetic.

Summitul sefilor de stat a fost precedat de reuniunea ministrilor de externe din statele membre ale GUAM. Chisinaul a fost reprezentat la sedinta de ieri de catre Valeriu Ostalep, viceministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene. Potrivit serviciului de presa al MAEIE, ministrii de externe din statele GUAM au aprobat textele documentelor constitutive ale viitoarei organizatii internationale regionale – GUAM, precum si setul de documente care urmeaza a fi adoptate de catre presedintii statelor GUAM in cadrul summitului. Ei au mai participat la reuniunea comuna GUAM-SUA, noteaza MOLDPRES. // Moldpres

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.