Republica Moldova poate avea acces la noile piete de desfacere

Expertii nationali si internationali in domeniul sigurantei alimentare si al sectorului de fructe si legume proaspete au discutat marti, la Chisinau, in cadrul unui seminar, asupra necesitatii implementarii in Republica Moldova a standardelor de inofensivitate alimentara in sectorul agricol si aplicarii certificarii EUREPGAP (de calitate), pentru a putea avea acces la pietele noi de desfacere.

Specialistii in domeniu au mentionat ca practicile de producere sunt deseori ineficiente si invechite, fapt ce afecteaza calitatea productiei. in acest sens, Proiectul de Dezvoltare a Businessului Agricol, finantat de USAID, a initiat in colaborare cu compania Davis Fresh Tehnologies si ONG CAMIB o strategie pentru introducerea standardelor de inofensivitate alimentara in sectorul agricol din Republica Moldova.

Potrivit informatiilor CNFA in Moldova, majoritatea comerciantilor europeni de produse alimentare accepta fructe si legume proaspete numai de la producatori care detin certificate EUREPGAP. Aceasta initiativa a fost lansata in 1997, cind comerciantii si producatorii membri ai Grupului de Lucru al Producatorilor si Comerciantilor din Europa (EUREP) au decis asupra unor standarde si proceduri pentru certificare la nivel mondial al Bunelor Practici Agricole pentru cinci categorii, inclusiv fructe si legume.

in prezent, potrivit specialistilor CNFA, nici un producator din Republica Moldova nu detine certificat EUREPGAP. in acelasi timp, in ultimii 3 ani se inregistreaza o crestere, in medie cu 30 la suta, a volumului de export catre Uniunea Europeana si tarile Europei Centrale si de Est, iar catre tarile CSI – cu unu la suta.

Managerul general al SGS in Moldova, Sergiu Croitoru, a comunicat ca SGS Moldova in calitate de membru a Grupului SGS este acreditata pentru efectuarea certificarilor EUREPGAP. Certificarea deplina a fructelor si legumelor poate fi efectuata pe perioada unui sezon agricol, pe un termen de 3 ani. // Ludmila Moraru

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.