Connect with us
"
"

Economie

Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de ajutor UE din vecinătatea europeană

Publicat

pe

PE SCURT

Republica Moldova este cel mai mare beneficiar de ajutor UE pe cap de locuitor în vecinătatea europeană, anunță platforma proiectelor de asistență tehnică finanțate de UE în Republica Moldova, eu4moldova.md.

PE LUNG

Uniunea Europeană a investit în Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător, agricultură, economie și dezvoltarea afacerilor, energie, transport și infrastructură, mediu și dezvoltare durabilă, justiție și poliție, administrație publică, cultură, știință și educație, sănătate și incluziune socială, societatea civilă și drepturile omului, cooperare transfrontalieră.

70% din exporturile moldovenești și 56% din comerțul total din anul 2018 au plecat spre UE

Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător

DCFTA (Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător) a beneficiat de peste 36 milioane de euro (36,029,205.00 euro), fiind investiți în proiecte care au fost deja implementate sau sunt în derulare (proiecte din 2013 până în 2024). De exemplu, din 2014 până în 2024 se desfășoară proiectul Facilitatea ZLSAC de sprijinire directă a IMM-urilor”. Obiectivul este de a îmbunătăți accesul la finanțare prin asigurarea unor sisteme de garanții și a unei asistențe tehnice pentru sporirea numărului proiectelor viabile derulate de IMM-uri. Proiectul acesta costă peste 10 milioane de euro, fiind unul dintre cel mai mare.

Agricultură

Uniunea Europeană a investit peste 73 de milioane de euro (73,620,670.00 euro) în agricultură. Cel mai mare proiect finanțat este Programul European de Vecinătate pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD) cu 53 de milioane de euro. Acesta a început în 2015 și va dura până în  2020. Proiectul are obiectevele generale de 1) asistarea Guvernului Republicii Moldova în eradicarea sărăciei, promovarea creșterii durabile și incluzive, consolidarea și îmbunătățirea guvernării democratice și economice; 2) să încurajeze consolidarea încrederii în Republica Moldova, urmărind – prin intermediul unei componente specifice – regiunile și unitățile administrativ-teritoriale cu statut special.

Economie și dezvoltarea afacerilor

Peste 56 de milioane, în total (56,964,299.00 euro), au fost livrați către economie și dezvoltarea afacerilor. Cel mai mare proiect, de 23 de milioane de euro, au fost livrați către proiectul Regiuni-țintă UE: Cahul și Ungheni, abilitarea economică inclusivă a regiunilor-țintă din Republica Moldova”. Programul are ca scop de a consolida coeziunea economică, teritorială și socială din Republica Moldova, prin facilitarea creșterii socio-economice locale inclusive, durabile și integrate și îmbunătățirea nivelului de viață al cetățenilor în zona așa-numitele „microregiuni” Ungheni și Cahul.

Energie

În acest domeniu au fost investiți peste 78 milioane de euro (78,785,339 euro). Cel mai mare proiect de aproape 40 de milioane de euro sunt destinați pentru construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și eficiența energetică în clădirile publice (2018-2021). În cadrul proiectului se vor construi și vor fi puse în exploatare 10 sisteme de Aprovizionare cu Apă și de Canalizare, precum și vor fi implementate 8 proiecte de Eficiență Energetică în școli din întreaga țară. Este singurul proiect care încă mai este în desfășurare în acest domeniu.

UE a renovat 700 de kilometri de drumuri și a oferit locuitorilor din Chișinău și Bălți troleibuze moderne

Transport și infrastructură

Peste 174 de milioane de euro (174,476,600.00 euro) au ajuns în domeniul transportului și infrastructurii. Cel mai mare proiect: de peste 119 milioane euro sunt destinate proiectului de restructurare a Căilor Ferate din Moldova. BERD a acordat un împrumut CFM pentru realizarea proiectului, care are ca scop îmbunătățirea infrastructurii feroviare și modernizarea materialului rulant pentru a permite CFM să sporească eficiența și siguranța serviciilor feroviare și să îmbunătățească performanța generală a operațiunilor feroviare.

Mediu și dezvoltare durabilă

Acest domeniu a primit, în total, de la Uniunea Europeană peste 68 de milioane de euro (68,603,109.00 euro). Cel mai mare proiect (Programul de Asistenţă a Politicii Sectoriale în Domeniul Apei) a costat peste 35 de milioane de euro și a fost implementat în perioada 2009-2012. În general, proiectele din acest domeniu au început să fie finanțate de UE încă din anul 2007, când Partidul Comuniștilor al Republicii Moldova avea majoritate în parlament, iar țara era condusă de pro-rusul Vladimir Voronin.

15700 de persoane au acces la apă potabilă, datorită apeductelor construite cu sprijinul UE

Justiție și poliție

Peste 83 de milioane de euro (83,668,994.5 euro) au fost investiți în justiție și poliție. Cel mai mare program implementat de UE este „suportul UE pentru reforma poliției în Republica Moldova (Suport Bugetar)” în valoare de 57 de milioane de euro. Acesta a început în 2017 și se va finaliza în 2020. Un alt proiect de peste 2 milioane de euro, la fel, este destinat reformei poliției. Alți bani s-au dus pentru: sporirea eficienței, responsabilității și transparenței instanțelor judecătorești în Moldova, pentru sprijinirea prevenirii eficiente și combaterii corupției în sectorul justiției.

Administrație publică

Reforma administrației publice a beneficiar de peste 33 de milioane de euro (33,263,413.9 euro). Aproape 2 milioane de euro s-au investit în îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova. Obiectivul general al proiectului a fost să sprijine Moldova în avansarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale cu accent pe dezvoltarea politicii, cadrului legal și instituțional pentru o dezvoltare eficientă a regiunilor Moldovei.

Cultură, știință și educație

La acest capitol, Uniunea Europeană a investit cei mai puțin bani: peste 25 de milioane de euro (25,994,607.00 euro). În schimb, au fost finanțare proiecte pici la nivel local cum ar fi: studiou foto în s. Avdarma, Comrat; școală de robotică, școală de meșteșuguri și altele. Cei mai mulți bani (14 milioane) sunt destinați proiectului Erasmus + Moldova.

Sănătate și incluziune socială

Aproape 14 milioane de euro (13,956,505.3 euro) au fost livrați către diferite proiecte din sănătate și incluziune socială. Trei milioane de euro au fost investiți, de exemplu, în evaluarea capacității și modernizarea Spitalului Clinic Republican.

Societatea civilă și drepturile omului

Aproape 18 milioane de euro (17,819,529.3 euro) au fost investiți în societatea civilă și drepturile omului. În acest domeniu s-au făcut multe proiecte (20), cele mai multe destinate societății civile, drepturile femeilor, tinerilor, vârstnicilor, minorităților naționale, persoanelor cu dizabilități.

Cooperare transfrontalieră

În acest domeniu au fost livrați peste 40 de milioane de euro (40,388,373.4 euro). Cei mai mulți bani au fost destinați suportului pentru implementarea Planului de Acțiune privind Liberalizarea Vizelor: peste 15 milioane de euro. Tot 15 milioane de euro au fost destinați proiectului „Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră între Moldova și Ucraina (EUBAM)”. Acesta a început în 2005 și are scopul de a armoniza standardele și procedurile de gestionare a frontierelor vamale și comerciale cu cele din UE, de a contribui la cooperarea transfrontalieră și consolidarea încrederii, ajutând la îmbunătățirea eficienței, transparenței și securității de-a lungul frontierei moldo-ucrainene. Misiunea are sediul central în Odessa (Ucraina), oficiile statale în Ucraina și Moldova și 6 birouri teritoriale. Proiectul de încheie în 2020.

Uniunea Europeană a investit cei mai mulți bani în domeniul transportului și infractructurii. Cei mai puțini bani au fost livrați spre sănătate și incluziune socială.

Ecologie

Reutilizarea lucrurilor aruncate – afacerea care prosperă

Publicat

pe

De către

PE SCURT

În Republica Moldova, ca în țările din întreaga lume, oamenii au în garderobă mai multe haine pe care nu le poartă. De vină sunt tendințele în modă, schimbarea gusturilor, a timpului, mărimilor și formelor. Astfel, multe dintre aceste piese vestimentare ajung la groapa de gunoi, unde nu se pot descompune timp de sute de ani.

Însă, mai multe branduri fashion și tinerii antreprenori au ales să creeze haine noi din piese vestimentare vechi. În acest fel, spun ei, sunt reduse deșeurile, sunt folosite mai puține resurse naturale și oamenii devin mai conștienți.

PE LUNG

Potrivit Agenției americane de Protecție a Mediului, deșeurile textile ocupă aproape 5% din spațiul de depozitare a gropilor de gunoi. În fiecare an, numai SUA generează în medie 25 de miliarde de kilograme de materiale textile, dar doar 15% sunt donate sau reciclate și 85% ajung în depozitele de deșeuri.

Reutilizarea (upcycling) este un proces prin care unele materiale care nu mai sunt utilizate sau care urmează să fie aruncate în groapa de gunoi sunt, în schimb, reparate, modernizate și re-fabricate într-un mod care le crește valoarea. Asta făceau cândva buneii noștri, însă, în era fast-fashion puțini mai sunt cei care încearcă să repare sau să dea o nouă viață hainelor pe care nu le mai poartă, preferând să cumpere altele noi.  

Cu toate acestea, în ultimii ani tendința de a reutiliza lucrurile a devenit tot mai populară, cauza fiind schimbările climatice care se lasă tot mai simțite și reducerea resurselor naturale. Reutilizarea este considerată o strategie care are ca scop reducerea impactului asupra mediului, prin crearea unei valori la produsele cândva folosite, ceea ce reduce risipa. Mai mult, unele studii arată că reutilizarea poate contribui nu numai la reducerea impactului asupra mediului asociat cu producția și consumul de haine, dar poate contribui și la reducerea producției de haine noi.

Looptworks este compania care a devenit renumită pentru articolele vestimentare în ediție limitată, create din haine purtate și care urmau să ajungă la gunoi. Pentru fabricarea hainelor sau a genților sunt folosite piesele care deja există. Această companie fondată în anul 2009 de trei vetarani ai industriei de îmbrăcăminte (Scott Hamlin, Gary Peck și Jim Stutts) a fost una dintre primele întreprinderi care au aplicat acest circuit închis de fabricare a articolelor vestimentare. „Există foarte mulți oameni și companii care dezvoltă acest tip de afaceri. Oportunitățile de reutilizare sunt fascinante”, spune Hamlin„Reutilizarea este procesul de transformare a materialelor destinate distrugerii în noi produse cu valoare mai mare și cu scop ecologic. Reutilizarea deșeurilor fără distrugerea necesită mult mai puțină energie decât descompunerea acestora pentru a fi refăcute în ceva nou”, adaugă fondatorul companiei. Acesta susține că reutilizarea s-a dovedit a fi o afacere excelentă, care aduce venituri, locuri de muncă și protejarea resurselor naturale. „Scopul nostru”, spune el, este să influențăm conștientizarea consumatorilor și să găsim o modalitate de a promova această abordare care nu este produsă în masă la scară largă.

 Beyond Retro este un renumit distribuitor de țesături retro. Acesta ia hainele folosite, pe taie, sortează după culoare, material și mărime și le reproiectează pentru noile colecții de haine. Astfel, ei ajung să transforme trecutul în viitor, spun specialiștii în modă.  În această listă intră și compania Patagonia. Aceasta a fost printre primele întreprinderi de confecționare a hainelor din produse reciclate sau refolosite. În anul 1993, compania a confecționat haine din sticle de plastic reciclate. De asemenea, au o schemă de reciclare cu adevărat interesantă. Dacă dețineți unul dintre hainele lor care este uzată sau nu mai poate fi reparată, atunci puteți să o duceți  în unul din magazinele lor pentru a fi reciclat și reutilizat, relatează compareethics.com

De asemenea, sunt companii care transformă gunoiul real în sute de produse, cum ar fi rucsacuri, rame pentru fotografii, lanțuri pentru biciclete etc. Cu o infrastructură de colectare la scară largă dezvoltată în ultimii 10 ani, TerraCycle adună aproximativ 1 miliard de bucăți de gunoi în fiecare trimestru, care în cele din urmă ajung sub altă formă pe rafturile comercianților de retail-uri mari precum Target și The Home Depot. Cu reutilizare se ocupă și firmele de lux, precum Hermes. Compania folosește resturile rămase din eșarfele semnate și pungile Birkin pentru o linie de mobilier pentru casă și accesorii denumită „petit h”.  Și bucătari celebri precum Mario Batali s-au alăturat acestui trend și împreună cu câțiva antreprenori au făcut loțiuni și săpunuri din grăsimea rămasă de la restaurante. 

„Piața și oamenii sunt în așteptarea inovațiilor care vor îmbunătăți lucrurile”, susține Scott Hamlin.

Citește mai departe

Social

Moldova.org lansează filmul documentar despre moștenirea transmisă din tată în fiu – ciobănia

Publicat

pe

PE SCURT

Moldova.org lansează filmul documentar despre ciobănie, meserie tradițională, atât în Georgia cât și în Republica Moldova, dar pe cale de dispariție. Transmisă din generație în generație, ciobănia se oprește la fiul ciobanului georgian care visează să lucreze în armată și dispare din satul Alexandru Ioan Cuza, din cauza piedicilor pe care le are ciobanul Anatolie.

PE LUNG

Despre tradiție, viață, familie, greutăți, muncă, zile nedormite și frumusețea din jur, vă povestesc eroii filmului documentar Generația C, Vaso și Anatolie.

Generația C

Să pierzi ceea ce s-a transmis din tată în fiu, să știi că nimeni nu va mai continua ceea ce faci, să lupți pentru ceea ce ai și să fii unul dintre puținii care au mai rămas. Despre tradiție, viață, familie, greutăți, muncă, zile nedormite și frumusețea din jur, vă povestesc eroii filmului documentar Generația C.https://www.facebook.com/events/110344887039432/

Geplaatst door Moldova.org op Dinsdag 21 januari 2020

Evenimentul va avea loc pe 31 ianuarie, ora 18:30, la C51 (str. Columna 51, Chișinău). Detalii, aici.

Citește mai departe

Economie

Ce este inflația și de ce trebuie s-o înțelegem?

Publicat

pe

De către

PE SCURT

„Inflația este la fel de violentă precum un tâlhar, la fel de înspăimântătoare precum un hoț armat și la fel de letală precum un asasin plătit”, declara în 1978 președinte american Ronald Reagan.

Dar ce este inflația și cum afectează ea cetățenii de rând? De ce Banca Națională și Biroul Național de Statistică prezintă periodic informații privind rata de inflație?

Pentru început, așa o situație. Te-ai întrebat de ce acum o lună cu 20 de lei puteai să-ți cumperi o pâine și 10 ouă, iar în luna următoare să constați că, pentru aceleași produse, vei fi nevoit, de exemplu, să plătești cu 20 de bani mai mult? 

PE LUNG

Inflația este reprezentată de creșterea generală a prețurilor, indiferent dacă discutăm de bunuri de larg consum, de combustibili, ori de servicii. 

Rata inflației reprezintă procentul cu care prețurile au crescut sau scăzut într-un interval anume de timp. 

De obicei, acest indice este calculat de la o lună la alta sau de la un an la altul și îți spune cât de repede și de mult au crescut prețurile în perioada respectivă de timp.

Iată un exemplu: dacă indicele de inflație pentru un litru de benzină este de 2% pe an, asta înseamnă că prețul benzinei va fi cu 2 % mai mare de la un an la altul.

Fiecare gospodărie are propriile obiceiuri de consum: unele dețin un autoturism și consumă carne, altele preferă exclusiv utilizarea mijloacelor de transport în comun sau alimentația vegetariană. Media obiceiurilor de consum ale gospodăriilor populației, luate în ansamblu, determină ponderea pe care diferite produse și servicii o au în măsurarea inflației.

La calcularea inflației, sunt luate în considerare toate bunurile și serviciile care intră în consumul gospodăriilor populației, inclusiv:

  • articole zilnice (cum ar fi alimentele, benzina);
  • bunuri de folosință îndelungată (de exemplu, îmbrăcămintea, calculatoarele personale și mașinile de spălat);
  • serviciile (cum ar fi coaforul, asigurările și închirierea de locuințe).

Determină singur valoarea inflației

Se poate să fi auzit în trecut că inflația în Moldova fost de „X” sau că în 2018 am avut o inflație egală cu „Y”, dar credeai că aceste cifre nu te influențează în niciun fel.

Noi îți propunem să faci următorul exercițiu, prin intermediul căruia vei putea determina indicele prețurilor de consum (sau IPC, cum mai este el cunoscut). 

IPC este un indicator economic, ce măsoară evoluţia de ansamblu a preţurilor mărfurilor cumpărate şi a tarifelor serviciilor utilizate de către populaţie într-o anumită perioadă (denumită perioada curentă) faţă de perioada anterioară (denumită perioada de bază sau de referinţă).

Alcătuiește o listă a produselor din coșul tău și a cantităților de servicii și produse pe care le-ai consumat într-un an dat (acesta va fi „anul de bază” ). Calculează cheltuielile totale pentru fiecare dintre aceste produse, înmulțind cantitățile cumpărate cu prețul respectiv. Adună rezultatele totale pentru toate produsele pentru a obține costul total de consum.Repetă pașii 2 și 3 pentru fiecare dintre anii următori. Împarte costul total al coșului pentru fiecare dintre anii următori la costul coșului din anul de bază, apoi înmulțește rezultatul cu 100. 

Urmând pașii din tabel, poți determina singur inflația și poți observa cum această valoare te influențează pe tine:

Astfel, am determinat inflația anului x față de anul etalon, împărțim  valoarea totală din anul x la valoarea etalon și am înmulțit cu 100. Astfel: 3930 : 3690 x 100 = 106.5. Rezultă o rată a inflație de 6,5 %.

Anul y față de etalon are o inflație de 13.2 (4189 : 3690 x 100 = 113.2).

În felul acesta poți determina de unul singur care este inflația resimțită de tine și cum te afectează aceasta, personal.

De ce e important să știm despre inflație?

Economistul american Milton Friedman spunea că inflația este o formă de impozitare ascunsă și este adevărat pentru că fiecare din noi când își calculează veniturile reale, trebuie să țină cont de inflație. Cunoașterea mărimii inflației,dar mai ales capacitatea de a anticipa evoluția ei poate fi de ajutor la luarea deciziilor de a alege cel mai bun moment de a investi, economisi sau cheltui.

Totodată, sunt frecvente cazurile când statul deși nu are pe deplin posibilități reale, efectuează majorări de salarii, pensii sau indemnizații, iar ulterior aceste majorări sunt „mâncate” de inflație. Cetățenii trebuie să conștientizeze aceste lucruri, inclusiv pentru a aprecia mai bine și calitatea guvernărilor.

Sursa: Articol preluat și adaptat de pe Financer.com

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Politică10 ore în urmă

Salarii mai mari pentru medici și modificări în Constituție. Cu ce s-a ocupat astăzi Guvernul

PE SCURT Salariile medicilor se vor majora cu 10%, bibliotecile publice vor presta pe lângă serviciile gratuite și servicii contra...

Ecologie10 ore în urmă

Reutilizarea lucrurilor aruncate – afacerea care prosperă

PE SCURT În Republica Moldova, ca în țările din întreaga lume, oamenii au în garderobă mai multe haine pe care...

Politică13 ore în urmă

Pe limba partidelor. Legea Magnitsky, Alexandru Rjavitin și Procuratura Generală

PE SCURT Trei formațiuni politice din Parlament au susținut săptămâna curentă, conferințe de presă, în cadrul cărora au făcut declarații...

SocialO zi în urmă

Fotograful care și-a tratat depresia prin cultivarea arborilor

PE SCURT A fost printre cele mai rupte și necunoscute locuri ale planetei. A mers sute de km pe jos...

SocialO zi în urmă

Moldova.org lansează filmul documentar despre moștenirea transmisă din tată în fiu – ciobănia

PE SCURT Moldova.org lansează filmul documentar despre ciobănie, meserie tradițională, atât în Georgia cât și în Republica Moldova, dar pe...

Politică2 zile în urmă

Despre Aeroportul Chișinău, criminalitate, Plahotniuc și „tușoncă”. Ce a declarat Igor Dodon după CSS

PE SCURT Statul vrea să rezilieze contractul privind concesionarea Aeroportului Chișinău și examinează trei posibilități în acest sens. Dacă noul...

Economie2 zile în urmă

Ce este inflația și de ce trebuie s-o înțelegem?

PE SCURT „Inflația este la fel de violentă precum un tâlhar, la fel de înspăimântătoare precum un hoț armat și...

Advertisement

Politică

Politică6 zile în urmă

Vacanțele de lux ale familiei Dodon în ultimul deceniu: Maldive, Seychelles, Dubai 

PE SCURT Politicianul Igor Dodon, conturile căruia, în ultimii 15 ani, au fost alimentate, oficial, doar din bugetul de stat,...

Politică7 zile în urmă

[SONDAJ] Câte partide ar ajunge în Parlament la anticipate și cu cine s-ar confrunta Dodon la prezidențiale

PE SCURT Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede doar trei formațiuni politice, iar...

Externe7 zile în urmă

Who is Mihail Mișustin? Noul premier rus, omul care joacă hochei „cu cine trebuie”

PE SCURT Președintele rus Vladimir Putin a lansat pe 15 ianuarie mai multe inițiative de modificare a Constituției. Imediat după...

PoliticăO săptămână în urmă

Sinteza ședinței de Guvern: Centrul de Implementare a Reformelor dizolvat, vămuirea electronică și controlul vamal – modificate

PE SCURT  Membrii Cabinetului de Miniștri s-au reunit în această după amiază în ședință, unde au aprobat un șir de...

PoliticăO săptămână în urmă

Dodon îndeamnă MAI, Guvernul și Primăria Chișinău să se curețe de „duhuri rele”. Iată 8 lăcașe pe care i le recomandăm în schimb

PE SCURT După ce Consiliul pentru egalitate a constatat că crucifixul instigă la discriminare, Dodon a recomandat ministrului de Interne,...

JustițieO săptămână în urmă

SINTEZĂ / Vlad Plahotniuc și familia acestuia sunt interziși în SUA. Cine mai este inclus în listă

PE SCURT Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc are interdicția de a intra pe teritoriul SUA. Acesta...

Politică2 săptămâni în urmă

Infografic / Recordurile raioanelor din Republica Moldova

PE SCURT Un studiu realizat de BNS, pentru anii 2014-2018, configurează topul raioanelor conform diferitor criterii social-economici. Cifrele prezentate de...

Advertisement

Opinii

ianuarie 2020
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031