Rechemarea lui Dumitru Braghiș din funcția de ambasador al Republicii Moldova la Moscova a fost neașteptată pentru Ministerul de Externe al Rusiei, motivele acestei decizii fiind neclare, a declarat pentru TASS viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin.
“Această veste este oarecum neașteptată. Cred că despre motivele ei trebuie întrebat la Chișinău”, a spus Grigori Karasin.
“El a participat la toate negocierile, era prezent la toate ședințele comisiei interguvernamentale, noi am colaborat activ prin intermediul ministerelor noastre de Externe. A fost un membru stimat, cu autoritate, al corpului diplomatic de la Moscova”, a adăugat Karasin.
Amintim: Guvernul de la Chișinău a adoptat miercuri, pe 1 martie, o decizie prin care ambasadorul R.Moldova la Moscova, Dumitru Braghiș, este rechemat din funcție.
Fost deputat, fost premier al Moldovei în anii 1999-2001, Braghiș fusese numit ambasador la Moscova la 27 noiembrie 2015, prin decretul președintelui de la vremea aceea, Nicolae Timofti.