Radu Albot și-a încheiat evoluția la Wimbledon

Cel mai bun jucător de tenis din Republica Moldova, Radu Albot, și-a încheiat evoluția la Marele Șlem Wimbledon 2018. În acest an, sportivul nostru a stabilit un nou record istoric pentru tenisul moldovenesc, după ce se califică în runda a treia a Grand Slam-ului londonez.

Pentru calificarea în optimi de finală, Radu Albot a luptat cu americanul John Isner, cap de serie nr. 9 și poziția 10 în clasamentul internațional. În urma serviciilor năucitoare a reprezentatului SUA, sportivul nostru a cedat în trei seturi cu scorul de 3:6 3:6 4:6.

La meciul Albot – Isner a fost prezent și președintele FTM, Ceslav Ciuhrii, care a plecat la Londra pentru a-l susține pe sportivul moldovean în lupta sa.

Pentru calificarea în șaisprezecimi de finală a Marelui Șlem de la Londra, Radu Albot va primi 90 de puncte.

La ziua de astăzi, în optimi de finală la Wimbledon 2018 vor evolua: Roger Federer (Elveția, cap de serie nr. 1 și poziția 1 ATP), Adrian Mannarino (Franța, cap de serie nr. 22 și poziția 26 ATP), Gael Manfils (Franța, poziția 44 ATP), Kevin Anderson (Africa de Sud, cap de serie nr. 8 și poziția 8 ATP), Mackenzie McDonald (SUA, poziția 103 ATP), John Isner (SUA, cap de serie nr. 9 și poziția 10 ATP), Stefanos Tsitsipas (Grecia, cap de serie nr. 31 și poziția 35 ATP).

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.