PSL a propus deputatilor PD si AMN sa-l inainteze pe detinutul politic Andrei ivantoc la functia de presedinte al republicii

Partidul Social-Liberal, care face parte din blocul "Moldova Democrata" si are trei deputati in Parlament, a propus deputatilor Aliantei "Moldova Noastra" (AMN) si Partidului Democrat (PD) sa inainteze candidatura detinutului politic Andrei Ivantoc la functia de presedinte al republicii.

Potrivit agentiei INFOTAG, PSL a constituit impreuna cu AMN si PD blocul "Moldova Democrata", care la alegerile din 6 martie a acumulat circa 29% din voturile alegatorilor (34 din 101 mandate de deputat). Ulterior, PD a constituit in Parlament propria fractiune din care fac parte opt deputati.

intr-un comunicat de presa al PSL se mentioneaza ca aceasta formatiune este impotriva ideii de boicotare a alegerilor presedintelui republicii, dar, totodata, isi reconfirma pozitia expusa anterior "de a nu vota in favoarea unui candidat inaintat de Partidul Comunistilor".

Social-democratii condamna "lipsa de deschidere a Partidului Comunistilor din Republica Moldova pentru un dialog civilizat, deschis si constructiv cu opozitia democratica".

PSL este ingrijorat de "tensionarea relatiilor in cadrul BMD si aparitia pericolului real de scindare a acestuia".

Social-liberalii au facut apel catre deputatii din AMN "sa accepte propunerea PD de a ramine parte componenta a blocului, chiar si in conditiile in care acest partid a format o fractiune parlamentara separata".

"in opinia social-liberalilor, existenta unei fractiuni parlamentare distincte a Partidului Democrat nu trebuie tratata ca o iesire a acestui partid din cadrul blocului. Excluderea PD-ului din BMD si transformarea acestuia in adversar al blocului ar fi in dezavantajul tuturor fortelor democratice din tara noastra. in opinia social-liberalilor, formatul BMD-ului trebuie nu doar mentinut, ci chiar extins prin cooptarea altor partide din opozitia parlamentara si extraparlamentara" , se spune in comunicatul citat.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.