“Provocarile Mileniului” recomanda cizelarea Programului de Tara

Moldova.ORG – O misiune a Corporaţiei „Provocările Mileniului” se află în R. Moldova cu scopul evaluării şi verificării propunerii de ţară pentru asistenţa Compact. Delegaţia condusă de directorul de ţară, Christopher Williams, a avut o întrevedere cu prim-ministrul Zinaida Greceanâi, se arată într-un Comunicat de presă al Guvernului. Christopher Williams a menţionat că, în perioada activităţii misiunii în Moldova, experţii Corporaţiei au avut multiple întrevederi şi vizite productive, care au permis colectarea rapidă şi în măsură deplină a datelor necesare pentru pregătirea procedurii de verificare a proiectelor propuse.

Premierul Zinaida Greceanâi a subliniat, la rândul său, că proiectele propuse pentru asistenţa Compact sunt foarte importante pentru Moldova. Acestea au drept scop crearea unor noi oportunităţi pentru dezvoltarea afacerilor şi creşterea fluxului de capital, se mai arată în Comunicatul de presă. Părţile au căzut de acord în ceea ce priveşte necesitatea elaborării unei structuri mai puţin complexe a Compact-ului, fapt care ar permite accelerarea procesului de verificare, negociere şi de semnare a Programului Compact.

În prezent experţii de la „Provocările Mileniului” lucrează la elaborarea Memorandumului de Oportunitate pentru a recomanda cizelarea Programului de ţară. Acesta ar putea include reabilitarea drumurilor, tranziţia la agricultura performantă şi îmbunătăţirea asistenţei medicale rurale.

La întrevederea premierului Zinaida Greceanâi cu directorul de ţară de la „Provocările Mileniului”, Christopher Williams, a participat şi Michael D. Kirby, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în R. Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.