Protest in ajunul Zilei Internationale a Copilului

Moldova.ORG – În ajunul Zilei Internaţionale a Copilului, care se sărbătoreşte, tradiţional, la întâi iunie, Organizaţia de Femei, cea de Tineret şi Asociaţia Studenţilor de la Alianţa Moldova Noastră (AMN) organizează un marş de protest împotriva politicilor proaste, promovate de guvernarea comunistă, în domeniul protecţiei copilului.

Într-un comunicat de presă al AMN se arată că Primăria Chişinău a fost anunţată despre intenţia de a organiza o asemenea acţiune publică, la 31 mai 2008, începând cu ora 12:00. Participanţii se vor aduna în scuarul magazinului “UNIC”, după care vor mărşălui pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt până în scuarul Teatrului de Operă şi Balet.

Există mai multe motive pentru care s-a decis organizarea unei asemenea acţiuni de protest. Potrivit comunicatului AMN, în perioada guvernării comuniste s-a redus cu 89 de mii numărul elevilor din şcoli, cu 25 la sută s-a redus numărul tinerilor care absolvesc colegiile, cu 20 la sută – numărul celor care absolvesc scolile profesionale. 79 la sută din studenţi plătesc contract de studii, iar 50 de mii de copii cresc şi se educă fără ambii părinti, aceştea fiind plecaţi la muncă peste hotare. În schimb, comuniştii se laudă că au 10 mii de pioneri. Organizatorii afirmă că prin această acţiune de protest, AMN vrea să sensibilizeze opinia publică în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în R. Moldova cu copiii şi tinerii în cei şapte ani de guvernare comunistă. – Moldova.ORG

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.