Proprietarii francizei KFC si Pizza Hut se extind in Moldova

Restaurantele KFC si Pizza Hut vor intra in luna decembrie in Chisinau, dupa ce operatorii acestora, US Food Network, respectiv American Restaurant System, controlate de firme inregistrate in Cipru, au obtinut franciza si pentru Republica Moldova, titreaza presa romana.

"Primul restaurant KFC pe care il vom deschide intr-un centru comercial din Chisinau necesita o investitie cuprinsa intre 300 mii euro si 500 mii euro, suma influentata de evolutia pietei financiare din Republica Moldova, dar si de pretul materialelor de constructii si al finisajelor", a declarat Marian Gogu, brand manager al KFC.

O investitie de 500 mii euro va necesita si restaurantul Pizza Hut, deschis in acelasi centru comercial si care se va intinde pe o suprafata de 250 de metri patrati, avand 100 de locuri pentru clienti. "In functie de rezultate, vom mai deschide si in alte locatii, intrucat numarul mare de locuitori permite extinderea retelei noastre", a adaugat Ovidiu Albu, director general al Pizza Hut.

Reteaua de restaurante de tip fast-food KFC, a fost lansata in 1997. In primul semestru al acestui an, KFC a inregistrat o cifra de afaceri de peste 18 mln euro, cu o crestere de peste 49% fata de perioada similara a anului trecut.

Lantul Pizza Hut a inregistrat in primele sase luni ale lui 2008 aproximativ 5 milioane de euro, cu 27% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.