Inițiativa privind modificarea articolului 13 din Constituție în ceea ce privește limba română va fi trimisă la Curtea Constituţională. Aceasta după ce 34 de deputați au semnat inițiativa care prevede ca limba moldovenească, stipulată ca limbă de stat în Legea Supremă, să fie redenumită în limba română.
Anunţul a fost făcut astăzi de președintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, care a precizat că proiectul a fost semnat de deputații liberal-democrați, cei din grupul popular-european și de parlamentarii liberali.
„Fracțiunea PLDM a inițiat procedura de modificare a art. 13 al. 1 din Constituție, și anume schimbarea sintagmei de limbă moldovenească în grafie latină în limba română. Vrem să restabilim adevărul istoric.
Am reușit să strângem numărul de semnături necesare, 34, pentru a expedia la Curtea Constituțională proiectul pentru avizare”, a declarat Deliu în timpul ședinței plenare a Parlamentului.
Parlamentarul şi-a exprimat speranţa că în viitorul apropiat se va purcede la modificarea acestui articol prin votul deputaților.
Precizăm că la 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a stabilit că Declarația de Independență în care este menționată la limba română, prevalează asupra textului Constituției care vorbește despre „limba moldovenească” drept limbă de stat.