Modalitatea de marcare a produselor alimentare în Republica Moldova va fi racordată la standardele Uniunii Europene, susține directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), Ion Toma, pentru IPN.
Un asemenea proiect de lege, care prevede armonizarea legislaţiei naționale cu cea europeană, a fost avizat de toate organele competente din domeniu şi urmează să ajungă spre adoptare în Parlament.
Producătorii vor fi obligați să indice lista ingredientelor, ingredientele ce pot provoca alergii și intoleranță, cantitatea ingredientelor, data durabilităţii minimale sau data limită de consum, precum și condiţiile speciale de păstrare sau condiţiile de utilizare.
În prezent, legislaţia naţională obligă producătorii să indice pe produs atât data de fabricare cât şi cea de expirare. Producătorii care nu se conformează legislaţiei sunt pasibili de pedeapsă. În adresa acestora sunt expediate prescripţii, iar în cazul în care neconformităţile nu sunt înlăturate, aceştia riscă să-şi piardă autorizaţia de activitate.